Echipa lui Dorinel Munteanu nu mai reușește să își fructifice șansele de a câștiga, așa cum reușise în campania de promovare pentru Superligă, iar după primele cinci runde scurse nu a strâns nicio victorie.Oțelul – ”U” Cluj 1-1, disputat sâmbătă, la Galați, a fost încă o dovadă a faptului că gruparea gălățeană nu reușește să-și fructifice șansele pe care le are în vederea obținerii tuturor punctelor puse în joc. După startul ratat cu UT Arad, când în f ...

Oțelul, în căutarea primei victorii din Superligă

Vineri, 11 August 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană își dorește să bifeze primul succes din campionat, după patru etape în care a adunat trei puncte după trei remize și o înfrângere.Oțelul – ”U” Cluj se joacă sâmbătă, de la ora 18.30, pe Stadionul ”Oțelul”, iar fanii echipei își doresc să-și vadă favoriții victorioși la capătul partidei. Altfel, toate declarațiile optimiste din partea lui Dorinel Munteanu legate de o eventuală luptă la play-off ar putea fi puse la îndoială și de cei m ...
După ce a trecut prin focul unui program extrem de dificil în primele patru etape, antrenorul Dorinel Munteanu a rămas optimist în privința șanselor echipei sale de a se califica în play-off – obiectivul stabilit imediat după promovare. Oțelul are doar trei puncte după patru etape, fără să fi câștigat vreun meci, dar optimismul a rămas lipit de tehnicianul gălățenilor, care a declarat și după partida de la Sepsi că o vede pe echipa sa în play-off. Asta în condițiile î ...

Încă trei jucători noi la Oțelul

Joi, 10 August 2023 10:00 | Publicat în SPORT
Evoluția Oțelului de la meciul cu Sepsi (1-1) a reușit să impresioneze mai multă lume din fotbalul românesc, iar ambițiile lui Dorinel Munteanu au fost sporite de declarațiile oferite după meci. Acesta s-a declarat nemulțumit cu doar cele trei puncte din clasament, crezând că echipa sa ar fi meritat să aibă mai multe puncte.”Nu sunt mulțumit după patru etape cu trei puncte. Cei care sunt în lotul meu și sunt mulțumiți cu acest punct nu o să mai stea foarte mult la Oțelul ...

Plusurile Oțelului după punctul de la Sepsi

Marți, 08 August 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a scos un rezultat de egalitate la Sf. Gheorghe, fiind nedreptățită de rezultat în sensul în care ar fi meritat victoria conform cursului joculuiDupă un meci mai puțin reușit cu FCSB din etapa a treia, Oțelul și-a etalat pe deplin calitățile luni seară, când a avut nevoie de doar patru minute pentru a marca împotriva echipei care nu primise niciun gol în șase partide. Așa s-a întâmplat la reușita lui Alexandru Pop, singurul marcator din Liga I pentru g ...

Oțelul ar fi meritat victoria! Sepsi - Oțelul 1-1

Luni, 07 August 2023 20:36 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a făcut cel mai bun meci de la startul Superligii chiar pe terenul uneia dintre cele mai în formă echipe din România Citește și: „Misiune Imposibilă”. Oțelul încearcă să dea lovitura la Sf. GheorgheMeciul cu Sepsi de la Sf. Gheorghe s-a încheiat cu scorul de 1-1, dar Oțelul merita victoria după desfășurarea partidei, având în vedere și marea ocazie a lui Tănasă din prelungirile jocului. Golul gălățenilor a venit din gheata lui Alexandru Pop, c ...

Oțelul are acum și echipă de fete!

Marți, 08 August 2023 08:31 | Publicat în SPORT
Cum licențierea pentru cluburile din Liga I de fotbal presupune ca acestea să aibă și echipe de fotbal feminin, cei de la Oțelul au reușit să ajungă la o înțelegere printr-un parteneriat cu AFC Universitatea Galați. Astfel, aceasta din urmă a intrat sub tutela Oțelului, purtând același nume pentru echipa de fotbal feminin în competițiile naționale.”SC Oțelul Galați are bucuria de a anunța startul unui parteneriat cu AFC Universitatea Galați, colaborare prin intermediul c ...
Gruparea gălățeană are programat luni, de la ora 18,30, meciul din deplasare cu Sepsi, programat în etapa a patra a Superligii Fără victorie în primele trei etape, Oțelul încearcă să dea lovitura la Sf. Gheorghe, pe terenul lui Sepsi, echipă neînvinsă și care n-a primit niciun gol în cele șase meciuri din toate competițiile disputate până acum. Este clar că misiunea ”oțelarilor” în Covasna se anunță extrem de dificil de îndeplinit, în sensul în care vor da peste ...

Sepsi, următoarea adversară a Oțelului, performera Europei

Sâmbătă, 05 August 2023 07:11 | Publicat în SPORT
Gălățenii au de jucat în deplasare la Sf. Gheorghe, de unde ȚSKA Sofia a plecat ciuruită cu 4-0, după ce tot Sepsi câștigase și manșa tur, scor 2-0. După ce a avut de jucat cu CSU Craiova și FCSB, două dintre candidatele la titlu, pentru Oțelul nu se ușurează deloc misiunea de a câștiga primul meci din Superligă. Următorul meci pentru trupa lui Dorinel Munteanu este programat luni, 7 august, de la ora 18:30, pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Covăsnenii au reușit ...

Start în etapa a patra a Superligii

Joi, 03 August 2023 14:33 | Publicat în SPORT
Runda cu numărul 4 a primului eșalon de fotbal programează primele două partide încă de vineri: UTA – Poli Iași (ora 18:30) și CSU Craiova – FC Hermannstadt (ora 21,30). Etapa continuă cu câte două partide în următoarele trei zile. Iată programul celorlalte meciuri: FC Botoșani – FCU 1948 Craiova (sâmbătă, ora 18,30), ”U” Cluj – Dinamo (sâmbătă, ora 21,30), Petrolul – Farul (duminică, ora 18,30), FCSB – CFR Cluj (duminică, ora 21,30), Sepsi – OȚELUL (lun ...
Pagina 22 din 23