Oțelul s-a întărit în atac

Oțelul s-a întărit în atac
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Gruparea gălățeană continuă campania legitimării de noi jucători, chiar dacă sezonul competițional a început deja

Astfel, după primele trei etape, în care Oțelul a scos șapte puncte din nouă posibile, lotul a fost îmbunătățit prin aducerea atacantului Luca Andronache (Farul Constanța). În vârstă de 21 ani (împliniți acum câteva zile), Andronache a crescut la Academia "Gheorghe Hagi". A debutat în Superligă în urmă cu cinci sezoane, pentru Viitorul - cum se numea atunci Farul. În toată această perioadă, n-a reușit să se impună la gruparea lui Hagi, având doar 27 de prezențe în prima ligă și un singur gol marcat. Mai are în cont patru meciuri în "Cupa României" și două prezențe în Conference League.

Andronache a venit gratis la Oțelul, dar cu Farul având 50% dintr-un eventual transfer. Atacantul în vârstă de 21 de ani se afla în ultimul an de contract cu gruparea constănțeană.

Cisotti și Dorinel, premianții etapei

Superliga și-a desemnat laureații etapei a III-a din Superligă, capitol la care s-au remarcat și doi gălățeni după victoria, scor 2-0, în Ghencea, cu FCSB. Astfel, Dorinel Munteanu a fost desemnat antrenorul etapei, în timp ce Juri Cisotti a prins echipa rundei din postura de mijlocaș.

Până acum, după fiecare etapă, au fost jucători remarcați ai Oțelului în topul realizat de Liga Profesionistă de Fotbal. În prima rundă au fost Zivulici și Cisotti, iar în etapa a doua a ieșit în evidență portarul Iustin Popescu.

Citit 2610 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2024 19:16

1 comentariu

  • postat de costelzn
    Joi, 01 August 2024 11:00
    5.13.215.***
    Bine ai venit!Avem nevoie de cei ce vin cu inima la clubul nostru..Mi au placut cuvintele tale despre Galati...Succes si multe goluri
    1
    15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.