Sub influența alcoolului, a produs un accident

Miercuri, 10 Noiembrie 2021 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor au fost sesizați, în jurul orei 21,00, pe data de 8 noiembrie, despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat doar cu pagube materiale. Ajunși la fața locului, polițiștii i-au identificat pe cei doi conducători auto, iar în urma testării alcoolscopice a rezultat că unul dintre ei, în vârstă de 53 de ani, prezenta o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poli ...
17 persoane sunt acuzate că, timp de mai bine de un an, au operat în Galați, săvârșind înșelăciuni pe bandă rulantă, cu scopul de a obține sume mari de bani. Împrumuturi de numerar sau de bunuri de valoare constituiau modalitățile prin care indivizii își păcăleau victimele. Până la acest moment, se vorbește de 11 părți vătămate, firme și persoane fizice, prejudiciul fiind estimat la aproape jumătate de milion de lei. Gruparea a fost pusă oficial sub acuzare după ce ...
Ploile torențiale căzute în primul semestru al acestui an, însoțite de vijelii și căderi de grindină, au afectat puternic terenurile agricole din mai multe localități din județ: Galați, Valea Mărului, Munteni, lndependența, Schela, Măstăcani, Foltești, informează un raport al Direcției pentru Agricultură Județene Galați, prezentat în cadrul ultimei Comisii de dialog social din cadrul Prefecturii. Însă nu toate UAT-urile au respectat termenele legale pentru constatarea ș ...

Băut și drogat, a boțit două mașini

Marți, 20 Iulie 2021 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 42 de ani le-a provocat surprize extrem de neplăcute proprietarilor mai multor mașini după ce a scăpat de sub control autoturismul pe care îl conducea. S-a întâmplat pe o stradă din Tecuci, unde șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit în plin două autoturisme parcate regulamentar. Oamenii au sunat la 112, polițiștii constatând că șoferul avea o alcoolemie care depășea valoarea de 0,40 la mie, motiv pentru care l-au dus la Spitalul Municipal ...

Inundații catastrofale și pagube imense în Germania

Duminică, 18 Iulie 2021 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Inundațiile catastrofale din vestul Germaniei s-au soldat cu cel puțin 100 de morți și 1.300 de persoane dispărute, potrivit celui mai nou bilanț. Rețelele de telefonie mobilă erau picate în zonă, ceea ce înseamnă că localnicii nu și-au putut suna rudele și prietenii pentru a afla vești despre ei. Comunități întregi sunt în ruină după ce satele și orașele din landurile North Rhine-Westphalia și Rhineland-Palatinate au fost măturate de râurile umflate de viituri. Multe ...

Vieţi pierdute şi averi mistuite în 800 de incendii

Joi, 04 Februarie 2021 00:03 | Publicat în SOCIETATE
817 incendii este suma evenimentelor la care au intervenit pompierii gălăţeni în cursul anului trecut pentru salvarea bunurilor şi vieţilor omeneşti afectate de flăcări. Cele mai multe dezastre, peste 200, au fost cauzate de focul deschis ca rezultat al neglijenţei, cele mai afectate, în număr de peste 300, fiind gospodăriile particulare. Câţiva dintre operatorii economici dintre cei aproape 60 afectaţi de incendii au înregistrat pagube semnificative.  Nu mai puţin de 312 inc ...
La două săptămâni de la explozia care a afectat blocul N6, de pe strada Navelor, precum şi o serie de agenţi economici din imediata vecinătate, viitorul nu sună deloc bine pentru locatarii imobilului, dar nici pentru firmele afectate. Am încercat să aflăm, direct de la păgubiţi, care este situaţia în acest moment. La faţa locului, peisajul este tot post-apocaliptic: la parter se cască gaura neagră a apartamentului vârstnicului care şi-a pierdut viaţa în urma exploziei, pes ...
În contextul manifestării fenomenului de secetă în județul Galați, Instituția Prefectului Județul Galați printr-un ordin emis joi, 16 aprilie, a decis constituirea comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor înregistrate la culturile agricole afectate de seceta pedologică. Astfel, conform unei informări de pe pagina de Facebook a Prefecturii, prezența reprezentanților Direcției pentru Agricultură (DAJ), APIA și a reprezentanților UAT-urilor în cadrul comisiilor ce se vo ...

Pagubele create de coronavirusul din China

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2020 10:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Zece oraşe din China au fost puse în carantină de autorităţi, ca măsură de a precauţie pentru opri răspândirea noului coronavirus depistat iniţial la Wuhan, provincia Hubei, care până în acest moment a ucis 25 de persoane, peste 830 de oameni fiind infectaţi, potrivit "The Telegraph". Multe din locurile publice au fost închise, cu excepţia spitalelor, supermarketurilor, pieţelor agricole, benzinăriilor şi farmaciilor. Trenurile şi autobuzele nu mai circula de joi în Huangg ...
Vremea capricioasă - fie secetă, fie îngheţ sau grindină - a afectat în mod considerabil culturile agricole din judeţul Galaţi. Potrivit datelor centralizate de Direcţia pentru Agricultură Galaţi, fenomenele meteorologice nefavorabile au provocat daune pe o suprafaţă de nu mai puţin de 25.736 de hectare din judeţul nostru. Personalul Direcţiei pentru Agricultură şi cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au avut mai multe runde de constatare a pagubelor suferite ...
Pagina 1 din 9