O vizită în Port într-o dimineață de ianuarie 2020 nu are darul de a-ți face ziua mai frumoasă. Dimpotrivă, cenușiul și decrepitudinea sunt ”nuanțele” de bază și față de ultima noastră vizită în zonă, totul pare neatins de mâna vreunui gospodar. De altfel, o intervenție de acest gen se lasă așteptată de mai bine de un veac. Doar dacă privim clădirea Palatului Navigației, realizăm imediat că portul gălățean a cunoscut, cum spuneam, și vremuri mai fericite. Ac ...
"Vapoarele Societăţii de Navigaţie Fluvială Română, care făceau curse regulate între Galaţi şi Brăila, sau Sulina, ori Vâlcov, Chilia, Silistra, Turnu-Severin, îşi domoleau "iuţeala în faţa Agenţiei. Pilotul aruncă frânghia, maşina gâfâie întorcând vaporul pentru acostare, oamenii de la ponton o prind şi trag de ea. Încet şi pe nesimţite, vaporul se apropie de ponton, sub privirile pline de curiozitate ale tuturor, şi de-odată se opreşte, iar hamalii aruncă punte ...
Pe esplanada din spatele Palatului Navigaţiei s-au adunat, de Sfânta Marie, nu mai mult de 600 sute de gălăţeni pentru a asista la ceremonia oficială a Zilei Marinei, ajunsă la a 115-a ediţie. Din păcate însă, evenimentul a părut a fi organizat mai mult pentru oficialităţi, decât pentru cetăţeni, întrucât discursurile abia se auzeau, sonorizarea fiind proastă, iar vizibilitatea a lăsat de dorit. Ceremonia a fost deschisă de fanfara Centrului Cultural "Dunărea de Jos", car ...

Cum s-a desfășurat Ziua Marinei la Galați (FOTO)

Vineri, 15 August 2014 20:38 | Publicat în EVENIMENT
Sute de gălăţeni s-au aflat vineri la malul Dunării, în zona Palatului Navigaţiei, alături de oficialităţile care au participat la Ziua Marinei. Pentru prima dată s-a vorbit şi despre o festivitate a gălăţenilor de pretutindeni, ţinând cont că în această lună se întorc acasă cei care muncesc în ţările din Europa. Sărbătoarea gălăţenilor de pretutindeni debutează în acest an, de Sfânta Marie, iar speranţa municipalităţii este să aibă continuitate. Tot ca o no ...
* Opera arhitectului Petre Antonescu rezistă bine după 100 de ani * "Ar fi un punct de interes, dacă am intra într-un circuit turistic european", afirmă ing. Dumitru Bahamat Clădire emblematică a Galaţiului, Palatul Navigaţiei, ridicat între anii 1911-1913, a fost proiectat de renumitul arhitect Petre Antonescu, rector al Academiei Române de Arhitectură în perioada interbelică.Deşi oraşul nostru era, pe atunci, cel mai mare port al României, pe malul Dunării gălăţene se ...

Cum ne demolăm istoria

Miercuri, 06 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De câte ori vin în Galaţi străini - de oraş sau de ţară - trebuie să răspund, invariabil, întrebării de ce nu avem centru. Că n-avem, e drept. Ne lipseşte un spaţiu central generos, o piaţă publică, un loc unde să se poată organiza concerte în aer liber, unde să se poată închide traficul fără ca asta să gâtuie tot oraşul. Şi sunt obligată, de fiecare dată, să mă apuc să povestesc eu cum a fost bombardat Galaţiul - punct strategic, fără îndoială - în Al Doi ...

Sictir masiv, praf şi ceva pulbere!

Sâmbătă, 23 Februarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
M-a impresionat să aud povestea unor copii dintr-o comună gălăţeană care au avut şansă ca să facă turism… la Galaţi. Ei bine, unii dintre ei văzuseră înainte Parisul, în altă excursie, dar nu călcaseră încă în capitala de judeţ. Aici înnădesc povestea cu altă poveste: un învăţător din judeţ îşi adusese clasa din judeţ în capitala de judeţ: cu ochii mari, cu căpşorul dat pe spate ca să cuprindă ditai Palatul Navigaţiei, copiii se bucurau de Dunăre de nu ...