* „Clădirea este improprie pentru un sediu de Primărie şi îmi doresc din suflet să-l părăsim cât mai repede”, a declarat primarul Marius Stan Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, abia aşteaptă ca administraţia locală să părăsească actualul sediu al Primăriei, în care municipalitatea este chiriaşă, după ce imobilul a fost revendicat şi restituit, conform legilor proprietăţii. „Mai suntem cu chirie până în luna martie şi va trebui să ne luăm lucrurile s ...
Operatorii gălăţeni se plâng că le este tot mai greu să facă faţă costurilor ridicate pe care le implică transportul local de persoane şi se gândesc serios să ceară majorarea preţului biletului de călătorie. Prim-vicepreşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Silviu Cârlan, ne-a declarat că ultima majorare a tarifului de călătorie a avut loc în noiembrie 2010, când Consiliul Local a aprobat preţul de 1,50 de lei. Chia ...
* Comercianţii de scrumbie îşi bat joc pur şi simplu de consumatori în perioada Floriilor * Deşi cererea e mai mare iar preţul ar trebui să scadă, până sâmbătă s-ar putea să cumpărăm scrumbia cu 20 lei kilogramul * Asta în condiţiile în care marţi se vindea cu 12 lei kilogramul, iar ieri ajunsese deja la 14 lei * Având în memorie scumpirile din anii precedenţi, gălăţenii au început să-şi cumpere din timp scrumbiile pentru masa de Florii. Contrar impresiei generale ...
Pagina 25 din 25