Primăria Galaţi a făcut publice rezultatele procedurii de selecţie a dosarelor depuse de structurile sportive care au solicitat finanţare de la bugetul local. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, dosarele s-au putut depune până pe 15 mai, bugetul alocat fiind de 1.500.000 de lei.Conform listei, au fost admise: Clubul Sportiv United Galaţi, care a obţinut 81 de puncte, Asociaţia Fotbal Club Universitatea Galaţi - 72 de puncte, Asociaţia Sport Club Municipal Dunăr ...
O descoperire macabră a fost făcută joi, 9 mai, cu ocazia unei executări silite la un apartament aparţinând Primăriei Galaţi. În locuinţa socială din care executorul judecătoresc urma să îl evacueze pe chiriaşul cu restanţe mari, autorităţile au găsit cadavrul celui pe care urmau să îl scoată în stradă. Cazul a fost preluat de poliţie.  Sinistra constatare a fost făcută în apartamentul cu numărul 52 de la blocul R10, din Micro 19. S-a întâmplat joi dimineaţă, c ...
Primăria municipiului Galaţi a lansat din nou o licitaţie pentru achiziţia de autobuze de capacitate mică (5,5m - 6,5m) pentru transportul public local de persoane şi aşteaptă ofertele până pe 20 mai 2019. De această dată, valoarea estimată a contractului este de 6.240.000 de lei fără TVA, preţul aprobat de consilieri la finele lunii martie, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate preţ”. Aşa cum aţi putut citi în ziarul "Viaţa liberă", cumpărarea a ...

Exclusiv. Cum ajungi salariat la Primăria municipiului Galaţi

Marți, 16 Aprilie 2019 00:04 | Publicat în ANALIZĂ
În condiţiile în care un inspector de specialitate grad IA, de-abia angajat la Primăria municipiului Galaţi, câştiga, în vara anului trecut, 3.291 de lei net, iar un director executiv proaspăt „intrat în pâine” - 7.114 de lei net, nu-i de mirare că posturile în administraţia locală sunt foarte râvnite. În ultimul an, municipalitatea a anunţat cel puţin o dată pe lună, dacă nu şi mai des, recrutări de personal. Însă nu toţi ajung prin concurs angajaţi ai Primăriei ...

Drumul de Centură, imperiu al gunoaielor

Miercuri, 13 Martie 2019 00:03 | Publicat în REPORTAJ
Drumul de Centură este demn de povestea colegului nostru Victor Cilincă, "Împăratul gunoaielor". Deşeuri menajere, dejecţii, pungi de plastic, anvelope, cârpe, borcane, pet-uri şi chiar resturi de materiale de construcţie au umplut zona, care odinioară găzduia garaje ilegale, dărâmate în urma marii demolări, al cărei scop este extinderea la patru benzi şi modernizarea şoselei. Până una alta, a avut loc doar extinderea unei gropi de gunoi improvizate, luată cu asalt de gălă ...
Primăria Galaţi a lansat, pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP, licitaţia pentru actualizarea planului urbanistic pentru zona centrală a Galaţiului, cuprinsă între străzile Cuza şi Bălcescu, pe de o parte, şi între zona P-urilor şi strada Basarabiei, de cealaltă parte. Arhitectul-şef al Primăriei Galaţi, Dragoş Buhociu, spune că la această licitaţie a serviciilor pentru elaborarea documentaţiei de urbanism, care se va încheia pe 26 februarie, sunt aştepta ...
Competitorii înscrişi pentru desemnarea candidatului Partidului Mişcarea Populară (PMP) la funcţia de primar al municipiului Galaţi pentru anul 2020 au fost prezentaţi ieri, 16 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă a filialei gălăţene a partidului. Cei trei membri înscrişi în competiţia internă sunt: Oana Claudia Iurescu, consilier local, care şi-a propus să lupte împotriva incompetenţei ominprezente la nivel administrativ; Ilie Bălan, doctor rezident, care atrage a ...
Neplata indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap a stârnit un scandal monstru la Nicoreşti, între reprezentanţii autorităţilor locale şi cei ai unei fundaţii care se ocupă cu protecţia persoanelor cu dizabilităţi grave din comună. Incidentul, petrecut zilele trecute în sediul Primăriei, îi implică şi pe doi poliţişti şi a ajuns în atenţia procurorilor. Aproape trei luni au trecut de când 83 de persoane cu dizabilităţi din comuna Nicoreşti nu şi-ar fi primit ind ...

Ajutor de urgenţă pentru o primărie din Suceava

Luni, 10 Decembrie 2018 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primăria Solca, din Suceava, a epuizat fondurile pentru 2018 şi nu mai are bani pentru carburant, materiale antiderapante ori pentru plata angajaţilor, toţi banii fiind cheltuiţi pe cofinanţarea proiectelor europene. Consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului şi au alocat o sumă de 50.000 de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava cu titlul de ajutor pentru oraşul Solca, aflat într-o situaţie de ex ...
Gunoaie la tot pasul, asfalt ciuruit şi la drumul mare, şi pe aleile strâmte dintre blocurile înghesuite, vegetaţie crescută cum a dat Dumnezeu şi mult cenuşiu care răzbate şi din aspectul blocurilor ridicate la finele anilor 70, şi din resemnarea oamenilor care se complac în avatarurile traiului în cel mai ieftin cartier al Galaţiului. Văzut ca o continuare a celebrului Micro 40, etalon de degradare printre cartierele Galaţiului, Micro 39 B are prea puţine şanse de a primi un ...
Pagina 4 din 89