E prostul nostru cu statut special!

Miercuri, 09 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Replica ar putea suna spiritual și oarecum resemnat, pentru că, orice am face, pădurea de uscături nu o putem curăța în totalitate. Paraziți care să se lipească de un sistem au fost, sunt și vor fi, vor trece cu valul și vor profita de toate avantajele, beneficiind de lacune, nevoi, interese sau slăbiciuni. Dar parcă sunt unele zone unde chiar e greu de tolerat ”prostul” care distruge tot în jur și va tăia, într-o zi, craca de sub picioarele tuturor. Pentru că prostul pe ...

Elena Udrea cere reducerea pedepsei

Marți, 08 Aprilie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, solicită reducerea pedepsei cu șase luni în dosarul „Gala Bute”, potrivit portalului instanțelor de judecată. În acest context, a fost stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 29 aprilie. Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare și își ispășește în prezent pedeapsa în Penitenciarul Târgșor, unde este încarcerată din iunie 2022. Dosarul penal a fost deschis în 2015, iar condamnarea definitivă a fost p ...

Capturat în Galați pentru fapte abominabile

Vineri, 07 Martie 2025 20:30 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 23 de ani, care locuiește la Tecuci fără forme legale, a fost arestat în Galați zilele trecute, după ce Judecătoria Cluj-Napoca a emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei pentru o faptă extrem de gravă. Individul, pe nume Carlos Adrian Postolache, a fost acuzat, cercetat și judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, faptă care i-a atras o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Sentința rămasă definiti ...

Prins după ce a fost condamnat cu executare pentru un furt

Miercuri, 19 Februarie 2025 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 27 de ani din Foltești își va petrece următoarele luni în pușcărie, după ce a fost găsit vinovat de furt calificat. Cei care au emis mandatul de executare a pedepsei, după hotărârea de condamnare definitivă la un an de închisoare, au fost magistrații Judecătoriei Galați. Documentul a fost pus în executare de polițiștii de la Urmăriri, care l-au escortat pe condamnat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.  ...

Dosarul ”subțire” cu amânări se ține

Luni, 10 Februarie 2025 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Nu mă refer aici la numărul acuzațiilor sau la grosimea dosarelor, ci la așa-zisa ”subțirime” a obrazului acuzatului cercetat, judecat și într-un final, condamnat. Sau nu, pentru că tot mai des asistăm la scenarii tipice, în care, dacă ai ghinionul să pici într-n dosar cu oricâte capete de acuzare, dacă ești ”cine trebuie”  și ”cum trebuie”, se activează instant mecanismele de frânare a pagubelor și de activare a tertipurilor menite să te scoată cât mai curat. ...
Gheorghiță Suvejanu a aflat, după trei ani și jumătate de la trimiterea în judecată, verdictul în dosarul în care a fost acuzat de mai multe fapte grave, despre care procurorii care l-au pus sub acuzare susțin că s-ar fi petrecut pe parcursul a zece ani. Tot zece este numărul anilor pe care patronul Complexului ”Hanul Vânătorilor”, în jurul căruia s-au țesut acuzațiile penale, ar trebui să îi execute controversatul afacerist. Sentința Tribunalului nu este definitivă. ...
Alin Chirilă și fratele său, Ionuț, au scăpat cu bine din procesul în care au fost judecați pentru mai multe infracțiuni comise cu violență asupra unui bărbat din Cavadinești, la sfîrșitul anului 2023. Judecătoria Tg. Bujor a dat prima sentință, condamnându-i pe cei doi la pedepse simbolice, cu suspendare, și la amendă, trimițându-i să presteze muncă în folosul comunității. Decizia nu este definitivă. Luptătorul MMA care ajungea în atenția publicului în urmă cu ...

Opt ani de închisoare, prea mulţi pentru pedofilie?

Miercuri, 29 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O ştire a zilelor trecute m-a pus pe gânduri. Un gălăţean găsit vinovat de viol asupra unui minor a fost condamnat iniţial la opt ani de închisoare, după care, la Curtea de Apel, judecătorii i-au redus sentinţa la şapte ani. Nu ştiu dacă îi va petrece pe toţi în închisoare sau va beneficia de vreo clemenţă pe parcurs, dar să presupunem că rămâne atâta timp acolo. Sunt şapte ani de ajuns pentru faptul că a distrus viaţa unui copil? Spun a unuia, pentru că de atât sun ...

Condamnat pentru că a fost prins cu droguri

Joi, 09 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în JURIDIC
Simplul fapt de a poseda substanțe stupefiante se pedepsește cu închisoarea și nu oricum, ci cu executare! Un tânăr de 23 de ani, din Galați, a fost condamnat definitiv la opt luni de pușcărie, după ce Tribunalul a judecat un dosar în care a fost acuzat și cercetat pentru deținere de droguri. Magistrații au decis ca individul să stea după gratii și au emis un mandat de executare a pedepsei, pus zilele trecute în aplicare de polițiștii de la Urmăriri. Deținătorul condamnat ...
Sentință finală într-o crimă, după 16 ani La 16 ani de la comitere și după șase ani de procese în două instanțe, judecătorii din Galați au pus punct într-un controversat dosar de omor, în cazul căruia, inițial, se pusese batista pe țambal, printr-o încadrare juridică discutabilă. Un bărbat din județul Galați, ajuns în atenția publică odată cu arestarea și condamnarea pentru trafic de minori și persoane ca membru al unei familii de ciobani din Frumușița, a fost t ...
Pagina 1 din 2