Francez executat în China pentru trafic de droguri

Francez executat în China pentru trafic de droguri
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un cetățean francez, condamnat la moarte în 2010 pentru trafic de droguri, a fost executat în China, potrivit Ministerului de Externe al Franței, care și-a exprimat „consternarea”.

Chan Thao Phoumy, un cetățean francez în vârstă de 62 de ani, născut în Laos, a fost executat, „în ciuda eforturilor autorităților franceze, inclusiv a celor depuse pentru a obține o grațiere din motive umanitare pentru compatriotul nostru”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Franței, citat de AFP.

Avocații săi nu au avut acces la ședința finală de judecată, ceea ce constituie o încălcare a drepturilor sale, potrivit ministerului. Sentința finală a fost executată în orașul Guangzhou, din sudul Chinei.

„Combaterea criminalității legate de droguri este o responsabilitate comună a tuturor țărilor”, se arată într-un comunicat al autorităților chineze, citat de AFP și Mediafax.

Citit 263 ori Ultima modificare Duminică, 05 Aprilie 2026 16:10

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro