Prin Fundația „Inimă de copil”, case noi pentru familii lovite de inundații anul trecut
Duminică, 14 Septembrie 2025 16:00 | Publicat în Prima Pagina
Trei familii care au pierdut totul în inundațiile de anul trecut au acum motive de bucurie. Două fundații, câțiva sponsori și zeci de voluntari din România, Germania și SUA și-au unit forțele realizând construcția a trei case în numai două săptămâni.Vineri, 29 august, a fost o zi plină de speranță și emoție pentru trei familii din județul Galați, greu încercate de inundațiile devastatoare din septembrie anul trecut.
După luni de incertitudine și trai în condiții p ...
Gălăţenii au votat pentru o Românie mai bună
Duminică, 04 Mai 2025 14:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un vot pentru schimbare! Acesta pare să fie crezul cu care gălăţenii au venit duminică la vot. La Şcoala Gimnazială Nr. 25, acolo unde au fost organizate patru secţii de votare - cele cu numerele 28, 29, 30 şi 31 - multă lume a venit să-si voteze noul preşedinte, imediat după ce s-au încheiat slujbele în biserici.
Pentru a vedea care este situaţia şi cât de mulţi gălăţeni au intrat în cabina de vot dimineaţă, am ajuns şi noi în jurul orei 11.30. Atât poliţiştii car ...
Promisiunile noastre, între declaraţie şi realitate
Luni, 08 Ianuarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Am intrat în 2024 cu speranţe de mai bine şi, ca de obicei, cu dorinţa reală şi onestă de a fi mai buni, indiferent de situaţie. E drept, dezideratele de Anul Nou rămân, de cele mai multe ori, la acest nivel, fiind la fel de duse la bun sfârşit precum şi veşnica promisiune că, de luni, mergem la sală, ţinem cură de slăbire, ne apucăm de cursuri de dezvoltare personală etc. Atenţie, dacă vă faceţi promisiuni doar vouă înşivă, pe care pe urmă le uitaţi, este rău, da ...