Autobuze și tramvaie noi pentru gălățeni

Marți, 18 August 2020 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ultimii ani au adus o schimbare a viziunii autorităților publice locale legate de transportul public în comun. După multă vreme, pe străzile Galațiului au apărut autobuze noi. A fost pentru prima dată după anii 90 când a apărut un plan coerent de înnoire a parcului auto al societății Transurb. Mai mult, la Galați vor ajunge și tramvaie noi românești, dar și autobuze hibrid. De la preluarea mandatului, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a susținut că trebuie sch ...
Pentru că mai devreme de anul viitor - în cel mai optimist scenariu - nu vom vedea tramvaie pe străzile oraşului, gălăţenii trebuie să se obişnuiască să circule cu autobuzele care acoperă traseele 7, 39 şi 44. Pentru că acestea nu respectă staţiile tramvaielor, nu de puţine ori călătorii s-au arătat nemulţumiţi ori au aşteptat degeaba mijlocul de transport. Pe baza sesizărilor primite din partea gălăţenilor, am solicitat companiei publice de transport în comun, Transu ...
Anulată în Ajunul Crăciunului, licitaţia prin care Ministerul Dezvoltării încearcă să cumpere Galaţiului zece tramvaie noi, cu fonduri europene, a fost reluată abia acum, după şapte luni. Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, până pe 13 august 2020, Ministerul aşteaptă ofertele din partea furnizorilor interesaţi să-i vândă 49 de tramvaie noi, cu lungimea de circa 18 metri, unidirecţionale, destinate transportului public urban de călători. Beneficiarele sunt ...
Contractul în valoare de 44.680.000 de lei fără TVA, pentru achiziţionarea a opt tramvaie moderne, care vor fi produse de către societatea Astra Vagoane Călători SA, a fost semnat de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Pentru cumpărarea lor, aşa cum v-am informat, municipalitatea a obţinut fonduri europene în cadrul unui proiect în valoare de 53.629.016 lei, din care finanţarea nerambursabilă alocată este de 44.226.592 de lei. Potrivit comunicatului de presă transmis ...
UPDATE | "În a doua jumătate a anului 2021, vom avea ocazia să ne plimbăm dintr-un capăt în celălalt al oraşului cu aceste tramvaie noi. Abia aşteptăm să ne invitaţi", a declarat, vineri, 13 martie 2020, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov. Alături de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, aceasta a semnat contractul de finanţare europeană pentru achiziţionarea a opt tramvaie moderne, pe care ni le va livra Astra Arad. "După lu ...
Din cauza lucrărilor la infrastructură, de la 1 martie 2020, se suspendă circulația tramvaielor. Pentru a asigura transportul călătorilor pe rutele suspendate, vor circula autobuze după cum urmează: Traseul 39 va fi înlocuit cu 6 autobuze, de luni până vineri, cu o frecvență de 15 minute, iar sâmbăta și duminica, cu o frecvență de 23 minute. Traseul 7 va fi asigurat de un autobuz cu frecvență de 90 de minute și va circula pe ruta:                  TUR  Micro 19/ ...
Primarul Ionuţ Pucheanu şi city managerul Marius Humelnicu au ieşit ieri în prima conferinţă de presă politică din acest mandat, pentru a trage un semnal de alarmă către toţi factorii politici aflaţi la guvernare: să nu condamne Galaţiul la izolare! Apelul vine ca urmare a suspendării licitaţiilor pentru marea centură ocolitoare a Galaţiului şi pentru drumul expres Brăila-Galaţi şi anulării procedurii pentru achiziţia a zece tramvaie noi, destinate oraşului nostru. Licit ...
În condiţiile în care circulaţia tramvaielor este afectată încă 9 decembrie 2019, în urma exploziei survenite la intersecţia străzii Frunzei cu Prelungirea Brăilei, trebuie să aflaţi că aceste mijloace de transport vor deveni o raritate până în 2021. Motivul? Demararea lucrărilor de modernizare cu fonduri europene a axei Siderurgiştilor - 1 Decembrie 1918. Conform Primăriei Galaţi, de luni, 6 ianuarie, începe implementarea proiectului “Modernizare linii tramvai şi caros ...

Tramvaie noi, la anul şi… la mulţi ani!

Vineri, 27 Decembrie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La nivel declarativ, Galaţiul ar trebui să aibă 18 tramvaie noi, achiziţionate cu fonduri europene. Faptic, însă, Galaţiul va sărbători 125 de ani de la înfiinţarea transportului electric cu aceleaşi tramvaie vechi şi rablagite: ZGT4/6, fabricate între anii 1984-1988, şi KT4D, fabricate între anii 1976-1986, ultimele fiind cumpărate la mâna a doua în 2012. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, societatea Transurb SA a ales să marcheze cei 125 de ani de c ...
Din 10 decembrie 2018, de când a anunţat că Astra Vagoane Călători a câştigat licitaţia pentru furnizarea a opt tramvaie noi, Primăria Galaţi tot aşteaptă să semneze finanţarea europeană pentru a perfecta contractul şi a plasa o comandă fermă companiei din Arad. Din păcate, acest moment s-a tot amânat, iar în prezent finanţarea europeană a intrat sub semnul incertitudinii. Vestea bună este că Galaţiul este primul din regiune care a semnat contracte de finanţare europe ...
Pagina 1 din 5