Na(ra)ţiunea MiticoLogică - Viaţa Liberă Galaţi

Justiţie chioară şi sufletistă

Sâmbătă, 19 Ianuarie 2013
Marele jurist Adrian Năstase, acum justiţiabil, renunţă la contestaţia în anulare. Fermierul cu ne-numărate ouă  reclamă încălcarea principiului conform căruia un magistrat nu te poate judeca de două ori în aceeaşi cauză. „Adriane, nici nu ştii/ ce banal începi să fii!” Şi mie mi-a „căzut” la contestaţia în anulare judecătorul…

Harta climatică a falimentului de stat

Scris de Luni, 21 Ianuarie 2013
Cu APATERM-ul încă sifonând aburi financiari prin gurile de canal, autorităţile se complac în soluţia termică etatizată. CALORGALUL anunţă înflăcărat debranşarea individuală a rău-platnicilor îngheţaţi în datorii, clamând descoperirea apei calde şi căldurii profitabile în sistem centralizat. Cu 166 de milioane de lei datorate de populaţie, dar dator-vândut cu alte…

Poliţiste fără voce şi vocaţie

Scris de Marți, 22 Ianuarie 2013
Trimiţând cohorte de psihologi, sociologi şi alţi anchetatori să le scoată la raport raporturile sexuale neconsimţite sau hărţuirea, ministrul de Interne face o mare greşeală în interiorul (sânul nu-i putem spune) Poliţiei Române. Comite o discriminare mai mare decât unii miliţieni la adresa femeilor legii. Dacă vroia adevărul şi nu…

Europoezii şi blogoree comunitardă

Scris de Miercuri, 23 Ianuarie 2013
Materialele de presă premiate de Reprezentanţa Comisiei Europene arată că eurocraţilor le place lauda, dar îi cam lasă rece frauda. La secţiunea video, reportajul „Integrare nu e”, al lui Alex Nedea de la Antena 3, fluieră a pagubă pe uliţele satelor româneşti, cum fluieră şi Bruxelles-ul după banii daţi grecilor.…

Casino pe banii tăi!

Scris de Joi, 24 Ianuarie 2013
Mare iureş cu semnatul convenţiilor Calorgalului! Autorităţile n-au argumente să le impună, fripţii cu ţevi bocnă nu vor să se supună. În fond, ce atâtea contracte? La cum merg lucrurile, nu se poate şi fără? Când s-a făcut o furăciune sau măcar o ciupeală, cu hârtii s-a făcut. La Consiliul…

Atenţie, Rovana timbrează ca la Plumb!

Scris de Vineri, 25 Ianuarie 2013
După ce s-au lăudat că vor modifica taxele „aberante” de înmatriculare, useliştii de pe stânga au început şi ei să abereze. Proiectul legislativ al timbrului de poluare îl găsiţi pe site-ul Mediului. Nu schimbă cu nimic condiţiile de factor ale aplicării, ba are şi calculele făcute în grabă şi eronate.…

Permis categoria „Dii"

Scris de Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013
Scărpinându-şi părul creţ sub şapcă, miliţiştii au scornit o lege rutieră de toată jena iar Parlamentul abia votat a mai şi votat-o! Crasă dovadă de răutate din partea autorităţilor e prevederea care-i vizează pe mopedişti. Să ceri permis la bicicleta cu motor şi alte trotinete cu ardere internă e somnul…

Becalist vs. Băsist

Scris de Luni, 28 Ianuarie 2013
Dizidenţa nu ar trebui să fie luată în calcul când vine vorba de partide. Cine susţine că i se pune pumnul în gură într-o mişcare politică, de fapt n-are susţinători. Sau acea grupare nu-i partid, ci o gaşcă cu şef şi atârnători. Privind peste gardul liberal în gura lui Tăriceanu,…

Reinventarea apei scăldate-n datorii

Scris de Marți, 29 Ianuarie 2013
I-au ajuns blestemele călduroase pe administratorii asociaţiilor de proprietari. Dacă spui pe undeva, prin oraş, că lucrezi la o asociaţie, ai să-ţi auzi în urmă numai strigături gen „Hoţescule!” Nu zic, e bine şi cu luarea la bani mărunţi a celor care lunar strâng de la proprietari aproape cât de-o…

Culoarea politic incorectă

Scris de Miercuri, 30 Ianuarie 2013
Ronţăitori de creioane colorate de la Universitatea din Colorado au conchis că roşul corecturilor irită elevii. Susţin că e ca „literele mari în e-mailuri sau sms-uri”, trezind mânie sau întristare. Şi recomandă folosirea unei nuanţe de albastru. La noi, roşul socialist dar şi albastrul liberal sunt la putere. Aşa că…

Apă chioară, praf în ochi

Scris de Joi, 31 Ianuarie 2013
Cu scadenţa conformării la normele de poluare europene apropiindu-se vertiginos, autorităţile se fac că lucrează când le întreabă cineva. Ba se fac că sunt şi competente, vizionare, şi doar nepricepuţii contribuabili nu văd cum se chinuie ei, managerii de stat la stat, să salveze lumea. După ce s-a chinuit un…

Învierea din faliment

Scris de Vineri, 01 Februarie 2013
Cum spune-o vorbă, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Dar insolvabilul din faliment? APATERM a fost resuscitat tocmai când autorităţile reinventau apa caldă la CALORGAL. Oare cine i-a ţinut partea muribundului sufocat de statul degeaba căruia-i mănâncă managerii din conturi? Mortul-viu APATERM i-a luat pe nepregătite pe toţi…

Dacia, poluarea şi goLoganul

Sâmbătă, 02 Februarie 2013
Supăraţi pe timbrul de poluare, cei de la Dacia protestează ca acesta să fie dublat. Bineînţeles, ca la români, se vrea moartea calului putere al vecinului şi se ignoră bârna din propriul parbriz. Protestul fabricanţilor de maşini de trei stele (şi alea verzi) la testele EuroNCAP e cu adresă clară.…

Băsescu bate cu Barroso-n masă

Scris de Luni, 04 Februarie 2013
Când ditamai Comisia Europeană nu ştie să numere până la câţi miniştri sunt cercetaţi de ANI, nu-i de mirare că îi mănâncă telegondolele din fonduri. Dar când un preşedinte mai contestat ca Berlusconi iese duminica-n amiaza mare să apere un raport cu inexactităţi şi aprecieri îndoielnice, e clar că CE…

Ţara majorilor cu educaţie minoră

Scris de Marți, 05 Februarie 2013
Cei doi liceeni din Tg. Frumos sunt doar un vârf inocent şi jucăuş de aisberg. Ei sunt doar o îngheţată frivolă cu cireaşă în vârf peste o banchiză plină de compromisuri încremenite în funcţiune de peste 20 de ani.  Dar lumea a sărit ultragiată când ministrul Educaţiei, referitor la caz…

Regionalizarea durerilor de cap

Scris de Miercuri, 06 Februarie 2013
Dacă peste localităţi şi judeţe intervin şi regiunile, să te ţii atunci birocraţie. Ca niciunde, în România, orice simplificare va duce la complicaţii. Când s-au schimbat buletinele în cărţi de identitate şi carnetele de conducere în permise, un vecin a ajuns să stea pe strada Traian Vuia în carte şi…

Pilula de inimă albastră

Scris de Joi, 07 Februarie 2013
Când au aflat că se administrează Viagra unor copii hipertensivi sau cu malformaţii, cei din conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului au sărit ca arşi, dar la propriu: "Viagra are ca singură indicaţie disfuncţia erectilă. Revaţio se foloseşte pentru tratarea acestei suferinţe la copii". Iniţial te gândeşti că ANM-ul n-a auzit…

Administratorul ştie ce-i face stăpânul?

Scris de Vineri, 08 Februarie 2013
Evident, toate scurgerile de bani în contul lichidelor calde scurse prin sistemul centralizat trebuie scoase la iveală. Dar cine sunt administratorii care fură? Sunt angajaţii membrilor asociaţiei. La fel, administratorii societăţilor locale sunt şi ei nişte angajaţi. Doar că aceia au un singur stăpân, consiliul local, sunt apelaţi directori şi…

Sare-n ochi de contribuabil

Scris de Sâmbătă, 09 Februarie 2013
Nu mai de parte de ieri vă spuneam aici despre administratorii ajutaţi de proprii lor stăpâni să scurgă fondurile publice pe ţevi lăturalnice. Cum unde nu curge, pică granulat, ia să vedeţi că se poate şi fără lichide! În 2007, când a desfiinţat Ecosal Prest-ul găurit cu lipsuri contabile de…

Un cal pentru Regatul Unit

Scris de Duminică, 10 Februarie 2013
Dac-au văzut că nu-şi sperie poporul cu ţiganii români, politicienii englezi s-au gândit să le ia acestora caii de la căruţe şi să-i ambaleze mediatic într-un maţ transfrontalier de fraude alimentare . Nu neg că unii ar vinde şi carne de măgar cu etichetă de mânzat când vine vorba de…

Răzvan vrea în sânul lui Avram

Scris de Marți, 12 Februarie 2013
Sindromul năşismului via Durbacă vrea să lovească din nou. Dar şi de data asta, indiferent cum vor decide sorţii politici, victima va fi chiar finul Răzvan al fostului secretar de partid comunist. După ce s-a despărţit sărind pe geam de fostul său loc de muncă, Centrul Cultural "Dunărea de Jos",…

Marius Stan s-a dat după boscheţi

Scris de Miercuri, 13 Februarie 2013
Primarul Galaţiului nu le spune nici dă-te mai încolo buboşilor din serviciile municipale, dar îi dă ca destituiţi presei pe surse. Văzându-l speriat şi de proprii subordonaţi, până şi poliţiştii rutieri l-au luat peste mâna cu care semnează aprobări. Transportatorii judeţeni au vrut să mărşăluiască motorizat în semn de protest,…

Profesiunea mea: impostura

Scris de Joi, 14 Februarie 2013
Doctorul care, în baza unor cursuri de câteva zile, a operat o pacientă şi de restul zilelor e doar un caz nefericit de negustor prins. România e plină de nepricepuţi cu aere de mari experţi şi majoritatea ne operează fatal doar că nu ne dăm seama. Răul pleacă din şcoală.…

Barbă şi bărbi

Scris de Vineri, 15 Februarie 2013
Celor ce intuiesc a priori vreun salt la jugulara marelui intelectual român, îi avertizăm: n-avem asta în intenţie. Îl vom trage doar de bărbi. Maestrul Andrei Pleşu declara ieri, în Adevărul, că ar fugi cât vede cu ochii dacă liderul PNL ar ieşi preşedinte. Dincolo de comicul imaginii, să remarcăm…
Pagina 1 din 2