Un clan de romi din Vrancea, mare dealer de droguri în Galați
Miercuri, 13 Noiembrie 2024 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulți membri ai unui clan de romi din Focșani au fost arestați miercuri, 13 noiembrie, în urma a 22 de descinderi care au avut loc simultan în Galați și în Vrancea. Polițiștii Antidrog susțin că gruparea s-ar fi ocupat în ultimele luni cu aprovizionarea asiduă cu droguri de mare risc, foarte căutate preponderent în rândul tinerilor.
Conform celor documentate de polițiștii BCCO Galați și procurorii DIICOT, activitatea familiei din județul vecin nu ar fi fost mai veche ...
PSD cere comisie pentru anchetarea cheltuielilor lui Iohannis
Marți, 12 Noiembrie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere să introducă pe ordinea de zi un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui României, Klaus Iohannis, informează News.ro.
Social-democraţii vor să ştie ...
Un primar gălăţean a fost amenințat de rakeți în biroul său. Dosar penal și ordin de protecție
Vineri, 08 Noiembrie 2024 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Dănuț Oprea, primarul comunei Munteni, a fost, în urmă cu câteva zile, victima unui act de agresiune de o gravitate deosebită, săvârșit de doi indivizi care au pretins că sunt din Republica Moldova și care au susținut că au fost tocmiți de un localnic. Edilul a obținut și un ordin de protecție împotriva celui care se presupune că a comandat actul de intimidare, iar procurorii fac anchetă pentru ultraj.
Motivul pentru care primarul din Munteni a fost terorizat de doi necunos ...
Român mort pe un şantier, după ce un zid s-a prăbuşit peste el
Vineri, 01 Noiembrie 2024 13:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un muncitor român în vârstă de 44 de ani a murit pe loc, joi, pe un şantier din Bergamo, Italia, după ce un zid de susținere s-a prăbuşit peste el, în timp ce lucra la refacerea liniei de tramvai Ponteranica, relatează site-ul italian Prima Bergamo, citat de News.ro.Incidentul a avut loc pe şantierul societăţii TEB (Tramvie Elettriche Bergamasche), unde se făceau lucrări pentru linia T2 din Ponteranica, în via Foppetta. Potrivit sursei citate, românul era angajat al unei firme ...
Un patron gălățean a fost arestat pentru spălare de bani și falsuri în acte
Luni, 28 Octombrie 2024 12:02 | Publicat în JURIDIC
Administratorul unui SRL din Galați care are ca obiect efectuarea de activități miniere a fost trimis după gratii pentru 30 de zile, în urma mai multor descinderi făcute într-un dosar în care este cercetat pentru excavări ilegale și spălare de bani. Sub control judiciar a fost plasată și o parteneră de afaceri a administratorului.
La mai puțin de 24 de ore după ce au făcut publice primele informații despre descinderile care au vizat o balastieră din județul Galați care ar f ...
Patronul unei balastiere din Galați, acuzat de fraudă prin excavări ilegale (VIDEO)
Vineri, 25 Octombrie 2024 12:41 | Publicat în EVENIMENT
Au fost descinderi la sediul unei societăți comerciale din județul Galați care are ca obiect de activitate efectuarea de activități de exploatare a pietrișului și nisipului, în cadrul unui dosar penal ce vizează posibile fraude comise prin înregistrarea în fals a operațiunilor de excavare.
Dosarul penal în cadrul căruia s-au făcut cele patru percheziții vizează fapte ce s-ar fi petrecut începând cu anul 2023. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Econ ...
Un jandarm „apt” psihologic și-a dat pantalonii jos în public
Luni, 21 Octombrie 2024 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă la Jandarmeria Galați, după ce imagini în care apare un subofițer al unității făcând gesturi obscene în scara unui bloc au fost publicate pe rețelele de socializare
Militarul a intrat în atenția superiorilor după ce și-a dat pantalonii jos și și-a expus părțile intime pe holul imobilului în care locuiește, nefiind prima dată când comportamentul lui face obiectul unor cercetări, chiar cu iz penal. În cursul zilei de luni, 21 octombrie, Jandarmeria Galați a ...
O anchetă a început la o grădiniță din Brăila după ce o educatoare a lovit un copil de un an și opt luni. Polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce au văzut imaginile
Potrivit acestora, o femeie lovește un copil cu palma peste cap în timpul unei activități didactice. Femeia, care, potrivit poliției este cadru didactic, reacționează violent deoarece copilul de lângă ea plânge. Polițiștii efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și luarea măsur ...
Firmă din Galați, groapă de fier vechi a Europei
Joi, 17 Octombrie 2024 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă în jurul unei companii private din Galați de la care au fost confiscate peste 1.500 de tone de deșeuri feroase, despre care există suspiciuni că ar fi fost importate, deținute și gestionate ilegal
Cei care au ajuns la această concluzie au fost polițiștii de la Transporturi și comisarii Gărzii de Mediu, care au descins marți, 15 octombrie, la punctul de lucru al societății despre care aveau informații că importa deșeuri feroase reciclabile. Deșeurile fuseseră a ...
Percheziții în casele unui deținător ilegal de arme
Marți, 01 Octombrie 2024 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Galați, a intrat în vizorul poliției după ce în privința lui au apărut informații că ar deține muniție și armament fără a avea autorizațiile necesare. Originar din Liești și posesor al mai multor locuințe pe raza comunei, suspectul a fost vizitat zilele trecute de o echipă de la Serviciul Arme, care i-a găsit sute de elemente de muniție și un pistol pe care, susțin anchetatorii, nu ar fi avut voie să le aibă în casă. ...