Poliţiştii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.
Astfel, pe 7 aprilie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean din Republica Moldova. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism înmatriculat în Bulgaria și o remorcă înmatriculată în Republica Moldova.
Cu ocazia controlului, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoria B, dar nu și pentru categoria BE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.
"În cauză, poliţiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun", ne-a declarat comisar Sorin Ene, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galaţi.
La frontieră, fără permis corespunzător Scris de Raluca Ichim
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Weekend plin pentru actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Tania Turtureanu vine la Galați cu piesa de debut Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie Cu asigurare falsă, oprit la frontiera Oancea Ucraineni prinşi la frontieră cu documente false
Mai multe din această categorie:

