Nu mai puţin de 42 de milioane de euro vor fi investiţi pentru modernizarea a trei segmente importante de drum judeţean, care însumează aproape 100 de kilometri. Trei dintre proiectele majore de infrastructură ale Consiliului Judeţean (CJ) au primit undă verde. Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a anunţat, ieri, că, marţi, la Bucureşti, au fost semnate contractele de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea, cu bani europeni, a nu mai puţin de 85 de kilometri ...

Şoferi beţi pe toate drumurile judeţului

Miercuri, 14 Iunie 2017 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Consumul de alcool anterior urcatului la volan este o practică greu de stârpit, zeci de şoferi punând în pericol siguranţa traficului pentru câteva pahare de băutură. Numai în trei zile, pe raza judeţului Galaţi au fost depistaţi şapte şoferi cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, care consumaseră suficient alcool cât să nu scape doar cu amenzi. "La testările efectuate cu aparatul Drager au fost înregistrate valori între 0,45 și 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat ...
Podul peste Dunăre, care va face legătura între Brăila şi Tulcea, va avea aproape doi kilometri lungime, peste 31 de metri lăţime şi patru benzi de circulaţie, potrivit autorităţilor centrale. Proiectarea şi construcţia podului peste Dunăre vor fi scoase, în curând, la licitaţie, a anunţat Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Instituţia a precizat că a transmis Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţia de atribu ...
Gălăţenii îndrăgostiţi de Gârboavele le cer autorităţilor să reabiliteze căile de comunicaţii din pădure, aflate într-o stare avansată de degradare. Oamenii se plâng că îşi fac praf maşinile din cauza gropilor şi spun că, dacă instituţiile responsabile nu vor investi în refacerea infrastructurii, vor renunţa să mai meargă la Gârboavele. Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) spune că nu poate reabilita drumul din pădure, întrucât instituţia administrează doar p ...

Drumuri, modernizări, dar şi educaţie. IVEȘTI, comuna proiectelor

Miercuri, 12 Aprilie 2017 09:00 | Publicat în SATUL
”Ca să câştigi finanţare, în primul rând trebuie să depui un proiect”, Cornel Hamza, primarul comunei Iveşti Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţului, Cornel Hamza, se simte ca peştele în apă în funcţia de edil-şef al comunei Iveşti, pe care o ocupă din vara anului trecut. "M-am întors acasă", a declarat de mai multe ori actualul primar, iar mâna lui de gospodar care ştie cu ce se "mănâncă" admnistraţia publică se vede la tot pasul în comună. Drumuri, c ...
Pentru că municipalitatea dă semnale că îşi doreşte să pună cruce termoficării, din cauza costurilor uriaşe generate de reţeaua învechită, pierderile din sistem şi numărul tot mai redus de consumatori, Consiliul Judeţean se pregăteşte să monteze centrale termice instituţiilor pe care le are în subordine, încă dependente de energia termică furnizată de autorităţi. În şedinţa de ieri a aleşilor judeţeni, în care a fost aprobat bugetul CJ pentru anul 2017, consilie ...
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţiile pentru procedurile de elaborare a studiului de fezabilitate pentru drumurile de mare viteză din zona Moldovei, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este vorba despre drumurile de mare viteză Ploieşti - Buzău, Buzău - Focşani, Focşani - Bacău şi Bacău - Paşcani. Sunt proiecte de infrastructură de care este interesat şi Galaţiul, dat fiin ...

Accidente din cauza vitezei, pe drumurile din Galaţi

Sâmbătă, 21 Ianuarie 2017 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Două evenimente rutiere a căror cauză comună a fost viteza pe carosabil alunecos au avut loc în judeţul Galaţi, în aceeaşi zi.Primul s-a petrecut la Nămoloasa, unde o femeie de 41 de ani, aflată la volanul unei maşini, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu gheaţă, autoturismul derapând şi lovind un pieton de 33 de ani care mergea pe marginea drumului. În urma impactului, tânărul a fost rănit uşor. Poliţiştii spun că femeia de la volan nu consumase alcool, dar că ...

Cinci decese pe zi, în medie, pe drumurile din România

Vineri, 20 Ianuarie 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 1.900 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere petrecute în anul 2016 pe şoselele din România, informează Digi 24, citând Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). În ceea ce priveşte numărul răniţilor în accidente rutiere, aproximativ 28.000 de persoane au fost rănite uşor şi 8.300 de persoane au fost rănite grav.Conform aceloraşi date, numărul accidentelor cu vătămări corporale înregistrate în 2016 a crescut cu ...
OPERAȚIUNE DE SALVARE în judeţul Galați, pentru un bărbat rătăcit între Pechea şi Suhurlui | Miercuri după-amiază, 11 ianuarie, în Centrul Județean de Comandă și Coordonare a Intervențiilor, s-a semnalat dispariția unui tânăr, pe drumul dintre Pechea și Suhurlui. Au fost constituite echipe de căutare și salvare, care au plecat în zona indicată. Click to open image! Mareste imaginea ...
Pagina 5 din 17