ILEANA (pentru „Faraonul” din Micro 17 - Respect!)

ILEANA (pentru „Faraonul” din Micro 17 - Respect!)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”

(!) a fost o dată o Ileană/ din lut, din salcie, din flori,

din foc, din vis, din întâmplare/ - dac-ar fi fost de două ori,

nici farmec, nici eternitate/ şi nici un haz n-ar fi avut,

nici Făt-frumos n-ar fi râvnit-o,/ nici Zmeul cel urât şi crud (!)

(!) sigur că da: fermecătoare-s/ aşa cum sunt: calde şi reci,

dulci şi amare, miercuri, vineri,/ duminici rare, iovi şi regi -

sigur că da: nu sensul minus/ e drum, şi cruce-i semnul plus?

n-a fost o dată o Marie?/ n-a fost o dată un Iisus (?)

(!) sigur că da - numai o dată-i/ frumos ce-i dat a fi frumos,

numai o dată-i dat odată/ celui de Sus, celui de Jos,

să se-nţeleagă cum se face/ puţin mai mult, mult mai puţin,

şi cum se-ntâmplă niciodată/ şi-n vecii vecilor... amin (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 6090 ori Ultima modificare Luni, 08 Mai 2023 12:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.