Astăzi, aducem în atenţia publicului o situaţie care, din nefericire, nu este singulară. Animalele de companie cad şi ele, de multe ori, pradă violenţei conjugale, atunci când protectorul lor este ameninţat sau trebuie să fugă din calea partenerului O asemenea situaţie a fost făcută publică, zilele trecute, de Asociaţia "Help Lăbuş", care a fost solicitată să intervină, în comuna Scânteieşti din judeţul Galaţi, pentru a ajuta o căţeluşă cu şase pui pe care îi al ...

Elevii de la Liceul de Arte, în vizită la „Help Lăbuș”

Vineri, 25 Octombrie 2024 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Aflați în "Săptămâna Altfel", elevii unei clase primare de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" din Galați au valorificat timpul fără școală și lecții într-o activitate educativă prin care au demonstrat că pot fi empatici cu cei din jur, dar și cu animăluțele nevoite să își ducă traiul în adăposturi. Miercuri, 23 octombrie, elevii clasei a IV-a de la unitatea de învățământ menționată, însoțiți de învățătoarea Beatrice Butucescu, au organizat o vizită la ad ...
Am primit la redacţie un mesaj de mulţumiri adresat Asociaţiei ”Help Lăbuş”, despre care toţi gălăţenii ştiu că sprijină, uneori şi dincolo de posibilităţi, animalele aflate în situaţii dificile, uneori chiar foarte grave, pentru care nu prea mai pare să existe speranţă.  ...
Astăzi mă voi opri asupra unui subiect extrem de neplăcut și anume acela al animalelor lovite de mașini și lăsate să moară, fie la locul incidentului, fie aruncate pe marginea drumului. Este un subiect șocant, dar o realitate pe străzile Galațiului și prin județ, unde majoritatea nici nu mai clipește la vederea unui animal strivit de mașină.Cum ați reacționa, totuși, dacă ați găsi o pisică sau un câine încă în viață, dar grav rănit?V-ați opri să încercați să-l ...
Pagina 2 din 2