O nouă troiţă pentru comunitatea din Scânteieşti

O nouă troiţă pentru comunitatea din Scânteieşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zi de sărbătoare şi smerenie pentru toată suflarea din Scânteieşti. Tineri şi bătrâni s-au adunat în centrul comunei pentru a participa la sfinţirea unei impunătoare troiţe, construită prin contribuţia financiară a familiei Dobriţoiu din Galaţi, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

Troiţa este simbolul unui proiect social de anvergură pe care Teodor Dobriţoiu este hotărât să-l realizeze în comuna Scânteieşti: construirea unui centru pentru bătrâni în pădurea de la marginea satului.

Proiectul se vrea a fi demarat la începutul anului viitor în colaborare cu primăria comunei, prin accesarea unor fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro.

„Am considerat că în momentul în care vrei să investeşti în această  zonă, să construieşti un Centru pentru bătrâni, este bine să fii alături de comunitatea locală, să fii aproape de Dumnezeu, iar acesta a fost primul pas, înălţarea unei troiţe. Este un drum destul de lung, este un drum dificil, dar sper din tot sufletul şi având şi sprijinul domnului preşedinte Eugen Chebac, prezent la ceremonie, să ducem la bun sfârşit această investiţie importantă”, a spus Teodor Dobriţoiu.

Slujba de sfinţire a fost săvârşită de un sobor de preoţi din comunele vecine, avându-l în frunte pe protopopul de Tg.Bujor, Toader Pohrib.

Mulţumind pentru că s-a mai înălţat un altar în comună, părintele paroh Cătălin Marian Sârghi i-a îndrumat pe enoriaşi să nu treacă prin faţa troiţei fără să se închine şi să se roage la Dumnezeu.

Citit 1205 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.