De două săptămâni, o familie stă în stradă, sub cerul liber
Foto: Marian Calestru

De două săptămâni, o familie stă în stradă, sub cerul liber
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

În ultima perioadă primim din ce în ce mai multe sesizări de la gălăţeni referitoare la persoane fără adăpost, care îşi fac veacul în preajma bisericilor, pe lângă diferite imobile închise sau pur şi simplu pe stradă, prin cartiere. De cele mai multe ori, tentativele de a-i duce pe aceşti oameni la Centrul de Urgenţă pentru Persoanele fără Adăpost, aflat sub oblăduirea Primăriei Galaţi, se soldează cu eşecuri, oamenii refuzând să fie internaţi. Fără acordul lor, evident, nu se poate face nimic, aşa cum ne-a confirmat Biroul de Presă al Primăriei.

Un asemenea apel am primit ieri, de la cetăţenii din Micro 40, referitor la o familie aflată într-o asemenea situaţie-limită, mai exact, cu lucrurile şi mobila în stradă, în zona blocului L1. La faţa locului, reporterul "Vieţii libere" a găsit într-adevăr o femeie, Mirela Farcaş, aflată cu lucrurile în stradă. Din cele povestite de ea, a fost silită să părăsească locuinţa în care se afla cu soţul, motivele fiind mai multe. Pe de o parte, discuţiile între ea şi soţ se transformau în certuri care degenerau, pe de altă parte, apartamentul era al unei alte persoane şi intraseră în el fără voie.

În timpul discuţiilor reporterului nostru cu dumneaei, a apărut o echipă a Centrului de Urgenţă, care a încercat să desluşească lucrurile, situaţia fiind, însă, foarte complicată. Din cele aflate ulterior de la Biroul de Presă al Primăriei, femeia, care are grad de handicap şi un venit de 370 de lei pe lună, potrivit propriilor declaraţii, nu fusese chiriaşa municipalităţii, deci nu era evacuată pentru neplata chiriei.

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem şi pe care Primăria ni le-a confirmat, o persoană din Galaţi, de pe strada Poşta Veche, s-a oferit să le asigure adăpost Mirelei Farcaş şi soţului acesteia, despre care ea declară că este angajat la Ecosal. Cei doi au şi un copil de cinci ani, momentan aflat la Protecţia Copilului, unde chiar mama l-a dus, potrivit propriei declaraţii, conştientă că nu îl poate ţine cu ea în stradă, unde se află de circa două săptămâni. Pentru moment, situaţia pare să îşi fi găsit o rezolvare, care, sperăm, să fie de durată. În situaţia Mirelei sunt, însă, mulţi alţii, iar soluţiile societăţii, din păcate, inexistente.

Citit 10918 ori Ultima modificare Duminică, 22 Mai 2022 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.