Fără cioate, la Spicu și Romarta
Foto: Anca Melinte

Fără cioate, la Spicu și Romarta
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Cioatele magnoliilor care s-au uscat și au fost tăiate în zona Spicu vor fi îndepărtate. La fel și buturugile rămase din alți arbori care au avut aceeași soartă ca magnoliile. Miercuri dimineață, mai mulți angajați ai Gospodărire Urbană SRL se luptau să scoată din pământul uscat rădăcinile rămase.

Potrivit programului anunțat pe pagina sa publică de Facebook de Serviciul Administrare Spații Verzi din cadrul societății, până pe 21 octombrie, se vor scoate manual cioatele de la Spicu, Romarta și Parcul "Mihai Eminescu". În aceste zone vor fi plantați arbori cu balot.

Ideal ar fi ca alte magnolii să ia locul celor care s-au uscat. Și, de această dată, să fie îngrijite și protejate, pentru ca gălățenii să se poată bucura de florile și de umbra lor.

Foto: Anca Melinte

Citit 3111 ori Ultima modificare Joi, 20 Octombrie 2022 11:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.