Protestele de la Casa de Pensii continuă

Protestele de la Casa de Pensii continuă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Salariații caselor teritoriale de pensii au continuat, miercuri, protestele care au ca scop obținerea unei salarizări echitabile. La Galați, angajații CJP au ieșit din nou în fața sediului, chiar dacă ploua, unde au stat timp de o oră, dar fără să afecteze în vreun fel activitatea de la ghișee. Același lucru l-au făcut și colegii lor de la Casa Locală de Pensii din Tecuci, dar fără ploaie.

„Noi vrem egalizarea salariilor cu cele de la Casa Națională de Pensii și modificarea art. 141 al Legii 263/2010. Am cerut și modificarea legii pensiilor care se află în dezbatere, prin adăugarea unui articol prin care să avem legiferat acest aspect al salariilor egale, dacă îl vom obține”, ne-a declarat Mihaela Iacob, reprezentantă a salariaților din Casa Județeană de Pensii Galați.

Aceasta ne-a mai spus că, după două săptămâni în care protestele au fost organizate numai de salariați, s-a cerut și sprijinul sindicatului din cadrul Ministerului Muncii, sprijin care se pare că a fost obținut începând de miercuri, 15 noiembrie.

Până în acest moment, protestele salariaților caselor de pensii nu au avut niciun rezultat, nici măcar pe cel al obținerii unor promisiuni din partea guvernanților. „Deocamdată suntem încă la stadiul de revendicări. Dar, la fel ca toți colegii noștri din țară, vom continua până când lucrurile vor intra pe un făgaș pozitiv”, ne-a mai spus Mihaela Iacob.

Citit 1719 ori Ultima modificare Luni, 20 Noiembrie 2023 01:55

3 comentarii

  • postat de Trandafirul Galben
    Joi, 16 Noiembrie 2023 20:54
    109.166.130.***
    Culmea tupeului bugetar nu are limite.
    Iau bani fără grija că nu au de unde,unii muncesc când și cum au chef,iau spăgi si tot ei fac grevă.
    Și nu mă refer doar la această categorie.
    Problema e că privații le satisfac aceste mofturi și nu fac niciun fel de grevă.
    Unde este egalitatea?!
    3
    4
  • postat de Sorin
    Joi, 16 Noiembrie 2023 18:51
    86.124.202.***
    Dar CĂ CÎND au calculat PENSII SPECIALE de ce nu au protestat?CĂ CÎND văd că șefii lor au peste14000 lei salarii nesimțite de ce nu protestează!CĂ CÎND văd că guvernanții o bîlbîie cu acea lege a pensiilor jucînd alba-neagra ,ba un procent,ba altul, ba nu sunt bani,de-i amețesc de ce nu protestează?
    1
    6
  • postat de gresesc ca nu locuiesc la bucuresti si guvernantii i-au uitat. lucreaza pe salarii din 2017. de atunci toate preturile s-au triplat.
    Joi, 16 Noiembrie 2023 15:46
    89.39.81.***
    acesti oameni au dreptate. traiesc printre noi, lucreaza pe postul in care au fost angajati. chiar nu e usor sa lucrezi cu persoane in virsta. ei i-si fac treaba, dovada ca pensionarii din galati si tecuci isi primesc pensiile la timp si calculul dosarului e la timp. cu ce gresesc?
    3
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.