Conferinţă la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

Conferinţă la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În preajma sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară în fiecare an ample activităţi cultural-educative care au în vedere pregătirea duhovnicească a studenţilor şi masteranzilor din cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii "Dunărea de Jos", pentru a întâmpina şi a marca aşa cum se cuvine această mare sărbătoare eparhială.

În acest context, la împlinirea a 31 de ani de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, Centrul de Cercetare Teologică şi Interdisciplinară "Sfinţii Trei Ierarhi" din cadrul facultăţii gălăţene a organizat joi, 23 noiembrie, conferinţa "După 30 de ani. Credinţă, schimbare, adaptare". Întrunirea a reunit cercetători ştiinţifici, oameni de cultură, cadre didactice universitare, preoţi, istorici, sociologi, doctoranzi, masteranzi, studenţi şi elevi seminarişti.

La eveniment a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a deschis întrunirea printr-o privire retrospectivă asupra unor momente importante din cei 31 de ani de apostolat al Sfântului Andrei la Dunărea de Jos. De asemenea, ierarhul locului l-a prezentat, în cuvinte alese, pe invitatul special al evenimentului, Mirel Bănică, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române şi conferenţiar asociat în cadrul Departamentului de Teologie de la Galaţi.

Invitatul a analizat în prelegerea sa evoluţia impactului religios contemporan în ultimele trei decenii şi modul în care ne amintim religia, practica noastră religioasă şi cum au evoluat Biserica şi noi înşine. După conferinţă, a urmat o sesiune de dezbateri cu privire la tema prezentată.

Citit 1214 ori Ultima modificare Vineri, 24 Noiembrie 2023 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.