Cât îi costă pe părinţi vacanţa de schi a copiilor
Foto: Raluca Ichim

Cât îi costă pe părinţi vacanţa de schi a copiilor
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Din păcate, vacanţa de schi a copiilor nu reprezintă, momentan, decât o uriaşă bătaie de cap pentru părinţi, care vor rămâne, după o săptămână la munte, cu găuri mari în bugetul familiei. Evident, asta în cazul în care au riscat o deplasare într-o staţiune unde se poate schia, cu riscul de a se bate, efectiv, pentru a închiria echipamente şi a reuşi să urce pe munte. 

În staţiunile de pe Valea Prahovei, un adult cu doi copii trebuie să plătească 215 lei doar ca să ajungă la zăpadă, acest lucru fiind posibil, la Sinaia, doar la Cota 2000. La costuri se adaugă cel puţin 100 de lei pentru fiecare copil pentru închirierea echipamentului strict necesar, schiuri şi beţe, la care se mai adaugă câteva zeci de lei pentru cască şi ochelari etc. Evident, bucuria copiilor e mare, dar, ca părinte, parcă nu prea îţi este uşor să scoţi zilnic pe puţin 400 de lei din buzunar. În plus, din cauza cozilor uriaşe la telescaun, telegondolă şi telecabină, chiar bani să ai, nu prea ajungi să faci mai mult de două coborâri pe pârtie.

La 6-7 grade Celsius, nici vorbă de zăpadă în staţiuni, lucru care ar fi permis şi distracţii mai ieftine, precum săniuşul sau bătaia cu bulgări. Preţurile sunt mari, 10 lei un porumb fiert sau o bucăţică de ciocolată de casă, precum şi o apă la 0,5 l, de restul, nu mai are rost să vorbim. 

Mai mult, Muzeul Naţional Peleş, principala atracţie din Sinaia, este închis în perioada 12-25 februarie 2024, potrivit anunţurilor de pe site şi de la faţa locului, pentru lucrări de curăţenie generală şi conservare. Frustrant pentru cei mici, care în mod normal plătesc 12,5 lei pentru un bilet, dar beneficiază, potrivit site-ului muzeului, de gratuite pe perioada vacanţelor şcolare. Evident, nu şi aceasta, care se termină exact pe 25 februarie.  Până una-alta, numeroşii turişti sosiţi la Peleş, fără să fi verificat dacă e deschis sau nu, inclusiv mulţi străini şi grupuri mari de copii, s-au mulţumit cu fotografii în curtea palatului.

Media

Citit 2876 ori Ultima modificare Joi, 22 Februarie 2024 17:56

2 comentarii

  • postat de V L
    Miercuri, 21 Februarie 2024 21:48
    86.124.200.***
    @ioana, este un cover Jorge Garrido, (drums, El Stepario Siberiano), după "Blurred Lines - Robin Thicke"
    3
    4
  • postat de Ioana-Violetta Stavar
    Miercuri, 21 Februarie 2024 21:12
    51.158.238.***
    Cuj se cheama melodia de la video multumesc frumos
    5
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.