Aglomeraţie la concursul de cultură generală pentru elevi

Aglomeraţie la concursul de cultură generală pentru elevi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Concursul de cultură generală pentru elevii gălățeni din clasele V-VIII a avut un succes neaşteptat, astfel că organizatorii au fost nevoiţi să programeze o etapă semifinală eliminatorie pentru a stabili echipele care vor ajunge să lupte pentru premii. În competiţia iniţiată luna trecută de "Academia de Quiz" s-au înscris nu mai puţin de 34 de echipe, de la mai multe şcoli gălăţene. Cele mai multe, peste 20, sunt de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA), dar s-au încumetat să intre în concurs şi elevi din judeţ, de la unităţi de învăţământ din Hanu Conachi, Măstăcani şi Cudalbi. Profesoarele care au mobilizat cei mai mulţi elevi sunt Lucica Cojocaru, Daniela Nistor şi Roxana Oprea, toate de la CNVA, această instituţie având şi o echipă coordonată chiar de directorul colegiului, Romeo Zamfir.

Semifinalele care vor decide echipele finaliste se vor desfăşura sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 9,45, la CN "Vasile Alecsandri". Concursul constă în 48 de întrebări, din istorie, geografie, gramatică, literatură, științe, arte plastice, muzică, sport, jocuri şi divertisment, elevii având la dispoziție un minut pentru a răspunde la fiecare întrebare.

Membrii primelor trei echipe clasate în finală vor fi recompensați cu premii, iar campionii plus un însoțitor (părinte sau profesor) vor beneficia de o vacanţă de șase zile la o pensiune din Bran.

Citit 837 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2024 11:42

1 comentariu

  • postat de magis
    Vineri, 05 Aprilie 2024 12:01
    89.121.200.***
    Hopa, uite ca se fac si lucruri bune in Galati, nu numai taiat copaci si turnat betoane peste iarba.
    0
    3

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro