Joi, 22 august, în jurul orei 12.50, polițiștii de la Rutieră au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DE 581, în interiorul localității Cosmești
Din verificările efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că un autoturism, condus de o șoferiță de 36 de ani, din Cosmești, care se deplasa dinspre Tecuci către Tișița, a efectuat un viraj la stânga, pentru a intra pe strada Eternității, moment în care a fost acroșat de o maşină condusă de un bărbat de 33 de ani, din Galați, care se deplasa în aceeași direcție și care se angajase în depășirea autoturismului condus de femeie.
În urma impactului, șoferul și două pasagere din autoturismul acestuia, o fetiţă de patru ani şi o femeie de 32 de ani, au fost răniți și transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.