Circa 214 tone de alimente și peste 200.000 de litri de apă pentru zonele afectate de inundații au ajuns, luni seară, la Galaţi, din ordinul premierului Marcel Ciolacu, a anunţat președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea.
Primele cantităţi scoase din rezervele de stat au însumat 210.000 de litri de apă (aproximativ 150.000 de litri fiind deja distribuiți) și 175 de tone de alimente (conserve de tocană de legume și cu carne, cașcaval, pate de ficat, zahăr și gem). Sunt în curs de livrare către Galați și alte transporturi.
"Au fost deja distribuite alimente și se distribuie în continuare în zonele afectate, în funcție de solicitările autorităților locale, la Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Piscu, Cudalbi, Corni, Costache Negri, Băneasa, Valea Mărului, Pechea, Suhurlui, Corod. Distribuirea alimentelor către cei afectați de inundații se face prin intermediul autorităților locale", a precizat şeful CJ Galaţi.
În plus, Crucea Roșie a distribuit deja două camioane cu apă, precum și alimente. De asemenea, două firme au distribuit 18.000 de pâini la Pechea, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Valea Mărului și Grivița. Și mulți alți privați, persoane fizice și juridice, care au sărit în ajutor celor afectați de inundații, au adus diverse alimente, mâncare caldă sau au ajutat la pregătirea mâncării.