Ce libere au bugetarii de Crăciun şi Revelion

Ce libere au bugetarii de Crăciun şi Revelion
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Până la finalul lui 2024 vor mai fi patru zile libere legale, dar numai două dintre ele pică în timpul săptămânii. Astăzi, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională a României) sunt sâmbătă și duminică.

Prima și a doua zi de Crăciun, 25 și 26 decembrie, sunt zile libere legale. Pentru că acestea vor fi miercuri și joi, Guvernul a decis, pentru anul acesta, ca și ziua de vineri, 27 decembrie, să fie liberă. Aceasta va fi însă recuperată (spre deosebire de zilele de sărbătoare legală, care nu se recuperează, potrivit Codului Muncii). 28 şi 29 decembrie sunt de asemenea libere, fiind sâmbătă şi duminică. Rezultă o minivacanţă de cinci zile de Crăciun.

De Anul Nou, românii (evident, vorbim aici despre bugetari) ar putea avea parte de o vacanță și mai lungă, de șapte zile.

Românii vor lucra luni și marți, 30, respectiv, 31 decembrie 2024, iar miercuri și joi (1 și 2 ianuarie 2025) vor avea liber. Mai mult, ziua de 3 ianuarie, care cade vineri, va fi și ea liberă, prin decizia Guvernului, fără a fi nevoie de cereri suplimentare de concediu. Va urma weekendul 4-5 ianuarie, iar luni, 6 ianuarie 2025, de Bobotează, și marți, 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, românii vor avea alte două zile libere legale.

Citit 1618 ori Ultima modificare Vineri, 29 Noiembrie 2024 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.