Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Galați, care are și hramul "Sfântul Stelian Paflagonul", va primi, la hramul din acest an, din 26 noiembrie, un dar de preț, tocmai din Grecia. "Prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de Jos și dărnicia părintelui arhimandrit Sosipatru Pitoulias de la Catedrala "Sfântul Antonie" din Veria, va ajunge la biseria din municipiul Galați, marți, 26 noiembrie 2024, o părticică din moaștele Sfântului Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor", ne-a spus părintele paroh Ionuț Furtună.
Credincioșii gălățeni sunt aşteptaţi să ia parte la evenimentul înscris în cadrul Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ediția 2024.
Sfântul Cuvios Stelian a trăit în veacul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică. Provenea dintr-o familie bogată, dar a simțit nevoie retragerii în rugăciune, donându-şi întreaga avere celor săraci. Trăia într-o peșteră și rugăciunea îi era hrana de bază. Periodic revenea printre oameni, pentru a-i ajuta să depășească vremurile tulburi. A intrat în conştiinţa creştinilor drept Ocrotitorul copiilor fiindcă puterea rugăciunii sale şi minunile pe care le-a făcut au îndepărtat o cumplită molimă care îi afecta mai ales pe cei mici.
Biserica "Pogorârea Sfântului Duh este situată lângă Grădina Botanică.