Firmă gălățeană, sancționată de Garda de Mediu

Firmă gălățeană, sancționată de Garda de Mediu
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Un control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați la o unitate economică din municipiul Galați ce desfășoară activități de fabricare a construcțiilor metalice și a părților componente ale structurilor metalice a scos la iveală mai multe neconformități, informează instituția.

Acestea constau în depozitarea direct pe sol a unor cantități mari de deșeuri amestecate (fier, plastic, PVC, aparatură ieșită din uz), colectarea necorespunzătoare a deșeurilor reciclabile, raportarea întârziată a evidenței gestiunii deșeurilor și a emisiilor compușilor organici volatili, depozitarea neconformă a substanțelor chimice, în alte ambalaje decât cele originale.

Comisarii de mediu au aplicat o amendă de 40.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul deșeurilor, precum și un avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor protecției mediului.

Măsurile stabilite includ eliminarea deșeurilor depozitate necorespunzător și predarea acestora către operatori autorizați, depozitarea substanțelor chimice doar în ambalajele originale, respectarea termenelor legale de raportare către autoritățile de mediu și transmiterea dovezii realizării măsurilor către Garda Națională de Mediu Galați.

Citit 4245 ori Ultima modificare Luni, 28 Aprilie 2025 23:54

2 comentarii

  • postat de Partenie Neculai
    Marți, 29 Aprilie 2025 16:35
    46.97.168.***
    Nu cred că ne nominalizarea făptuitorilor este constructivă. Dar asta e!
    0
    5
  • postat de Gogu
    Marți, 29 Aprilie 2025 08:58
    82.79.117.***
    Daca intra in cladirea Garzii de mediu, sunt convins ca isi dau amenda singuri...
    2
    10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro