Hram la Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnului” din Tudor Vladimirescu

Hram la Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnului” din Tudor Vladimirescu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea ”Tudor Vladimirescu” din centrul judeţului Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezenţa ÎPS Casian, a unui sobor de preoţi şi a numeroşi credincioşi, veniţi inclusiv din străinătate.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa monahiilor de la această mănăstire, a pelerinilor şi a credincioşilor din parohiile învecinate, după cum aflăm de la părintele Rareş Bucur. Acestora li s-au adăugat şi români care lucrează peste hotare, veniţi acasă în perioada de concediu pentru a fi alături de cei dragi. 

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre înţelesurile praznicului Adormirii Maicii Domnului şi despre lucrarea duhovnicească din sfintele mănăstiri.

Ierarhul locului a evidenţiat şi evlavia deosebită pe care credincioşii din ţară şi din străinătate o au faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii şi monahii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. 

La chinonic, copiii din grupul catehetic al Parohiei Vameș împreună cu bătrânele credincioase ale acestei comunităţi gălăţene, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc, au interpretat pricesne închinate Maicii Domnului.

După Sfânta Liturghie, în biserica mănăstirii a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorii şi vieţuitorii acestei vetre monahale, trecuţi la cele veşnice, și a fost vizitat cimitirul mănăstirii.

Puţină istorie a sfântului lăcaş

Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de pelerinaj şi hrană sufletească pentru cei care-i cunosc istoricul sau îl află atunci când ajung aici ca vizitatori. Mănăstirea de maici cu un sobor de 109 vieţuitoare, se situează în prezent pe locul trei în ţară ca număr de personal, după mănăstirile Agapia şi Văratec, iar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte. 

Biserica mare - construită pe locul primei apariţii Dumnezeieşti, în formă de cruce conform tradiţiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de biserica mare este situat paraclisul (biserica mică), iar la sud micul altar de vară. 

Poarta de la intrarea pe domeniul mănăstirii este tipic maramureşeană şi a fost lucrată în anul 1992. De aici porneşte drumul spre livadă, vie şi iaz. Intrarea în incintă se face pe o alee străjuită de tei, trecând pe sub clopotniţă. De o parte şi de alta se află stăreţia şi căminul preoţesc.

Muzeul deţine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se păstrează crucea de lemn sau „crucea din porumb“ cu care s-a însemnat locul Sfântului Altar la arătarea semnului dumnezeiesc. Se mai află o icoană cu Maica Domnului lăsată maicii stareţe de mama sa pe patul de moarte. 

În stăreţia mănăstirii se păstrează opt potire de argint masiv din cele 12 găsite în faţa sfintei proscomidii în biserica mare (ascunse de o persoană necunoscută, la închiderea mănăstirii). Tot aici se găsesc şi alte icoane de valoare. 

La sud de biserica mare este mormântul părintelui arhimandrit Visarion Nicolau, ctitorul paraclisului, iar la nord mormântul maicii stareţe Veronica, decedată la 15 septembrie 2005.

Mănăstirea Vladimireşti deţine ateliere de pictură, sculptură de rame şi mobilier bisericesc, de înrămat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale şi covoare. Gospodăria are 80 de hectare de pământ arabil, zestrea maicilor, vie, livadă, păsări, animale, o brutărie proprie, o bolniţă şi o mică pădure de salcâmi.

Citit 591 ori Ultima modificare Vineri, 15 August 2025 15:35

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro