Marţi, 14 octombrie, gălățenii se roagă Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre cele mai îndrăgite sfinte din calendarul Bisericii Ortodoxe.
Model de urmat pentru români, moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse cu alai în Țara Moldovei în anul 1641, de domnitorul Vasile Lupu, primul popas al procesiunii fiind făcut la Galați.
De atunci, credincioșii au iubit-o necondiționat, Sfânta Parascheva devenind în timp protectoarea întregii Moldove. Este cinstită, deopotrivă, de bisericile Greciei, Serbiei, Bulgariei și României.
De-a lungul veacurilor, gălățenii i-au zidit cel puțin două sfinte altare. Cel care-și sărbătorește hramul în cursul zilei de marţi este al treilea, piatra de temelie a bisericii fiind pusă în august 1990, de actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos, care, recent, a numit-o "Catedrala de la intrarea în oraș”.