Rugăciune şi binecuvântare la biserica de pe platforma siderurgică

Rugăciune şi binecuvântare la biserica de pe platforma siderurgică
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Între bisericile din municipiul Galaţi care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei se numără şi biserica de pe platforma siderurgică Liberty.

Sâmbătă, 29 noiembrie, s-au împlinit 23 de ani de când acest locaş de cult închinat celui dintâi chemat dintre Apostoli a fost sfinţit, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Pentru a marca această sărbătoare, la orele dimineţii, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, în prezenţa reprezentanţilor conducerii şi muncitorilor din această mare fabrică a Galaţiului, precum şi a numeroşi credincioşi.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a sosit în mijlocul credincioșilor, pentru a-i binecuvânta la zi de sărbătoare. În cuvântul adresat celor prezenţi, ierarhul Dunării de Jos a apreciat munca şi efortul depus de-a lungul timpului de către angajaţii platformei siderurgice. Părintele Arhiepiscop Casian a numit biserica reprezentativă a siderurgiştilor ”o ctitorie a sufletului, a memoriei şi a viitorului platformei siderurgice, care arată cât de importantă este terapia spirituală şi înţelesul mai adânc al patronajului Sfântului Apostol Andrei, care înseamnă bărbat puternic, întărit de Dumnezeu şi continuator al lucrării de a întări viaţa noastră sufleteşte, prin biserică”.

La final, a fost oficiat parastasul pentru ctitorii acestui sfânt locaş trecuţi la Domnul şi pentru cei decedaţi în accidente de muncă pe platforma siderurgică.

La plecare, credincioşii prezenţi au primit daruri şi iconiţe cu chipul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, prezent în aceste zile la Galaţi prin sfintele sale moaşte aşezate spre închinare la Catedrala arhiepiscopală.

Citit 891 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Decembrie 2025 13:02

1 comentariu

  • postat de csg 1960
    Duminică, 30 Noiembrie 2025 21:38
    89.137.138.***
    rugati-va sa nu se inchida combinatul ca se inchide si orasul
    3
    4

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro