O acţiune social-filantropică pentru persoanele cu deficienţe de vedere Galaţi a avut loc în Duminica vindecării orbului din naştere, în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
La Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, au participat şi membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Galaţi.
Arhipăstorul Dunării de Jos a subliniat că persoanele nevăzătoare au adesea o vedere lăuntrică şi spirituală mult mai profundă decât cei care văd fizic, reușind să perceapă mai bine taina iubirii lui Dumnezeu.
Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat importanța integrării şi sprijinirii active a nevăzătorilor, prin aducerea lor la Sfânta Liturghie şi implicarea directă în comunitate, îndemnându-i pe cei prezenţi să fie sprijin real pentru semenii lor aflaţi în încercări, în suferinţă şi în boli.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian i-a conferit lui Andrei Negoiţă distincţia eparhială „Vrednicia andreiană”. Teolog și referent în cadrul Sectorului social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, lui Andrei Negoiţă o boală i-a răpit treptat lumina ochilor fizici. Cu toate acestea, a ales să-i sprijine, pe cât este cu putință, pe semenii nevăzători din Galați, devenind, după cum îl numeşte „Ziarul Lumina” - „Un nevăzător în slujba altor nevăzători”.
De asemenea, persoanele cu deficienţă de vedere au primit din partea chiriarhului Dunării de Jos Noul Testament în format Braille.
Potrivit părintelui Rareş Bucur, evenimentul duhovnicesc din Catedrala arhiepiscopală a continuat în parcul Reşedinţei arhiepiscopale cu o acţiune filantropică pentru persoanele din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi.
Ierarhul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul celor 30 de persoane cu deficienţe de vedere şi a însoţitorilor acestora, bucurându-se împreună la agapa tradiţională cu ouă roşii, cozonac şi alte produse culinare specifice perioadei în care ne aflăm.
La final, Părintele Arhiepiscop le-a dăruit oaspeţilor pachete cu alimente de primă necesitate şi alte daruri în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

