Cristina Dobreanu Nedu (C.D.N.) a revenit, după mai multă vreme, în Cenaclul "Noduri şi Semne", cu o lucrare de critică literară - un fel de întâmpinare la cartea de debut a poetei Stela Iorga, "Miza pe 13 bis", apărută la Editura "Axa" Botoșani și reeditată de curând la Editura "Eikon".
Lucrarea - intitulată "În țara oglinzilor strâmbe" - ne-a fost prezentată într-un text dens, bine susținut analitic și ideatic. Pentru edificare, redăm un fragment: ”(...) Poezia Stelei Iorga, deși autobiografică, nu are o natură confesivă. Poeta nu ține un jurnal al recluziunii sale spitalicești. Nu se spovedește. Nu se explică. Depresurizarea, mai degrabă decât analiza, introspecția, pare să fie mobilul său creator. De multe ori ironia, umorul îmblânzesc peisajul. Ai putea să râzi în hohote la unele poezii, dacă n-ai ști ce urmează. Ca în "Despre descălecat": «Hercule vânează noaptea țânțarii cu perna, omoară gândacii de baie cu papucul, de două luni a adoptat o pisică matură, de când au chemat Deratizarea, mănâncă la cantină și își ține mașina de gătit în gaz de frica gândacilor de bucătărie, a tăiat toată cireada lui Ciclop și și-a pus blănurile în cârcă zbierând că el e la capăt de conductă, se ceartă ca o țață în piață și face crize de nervi la cozi, i-a furat tridentul lui Neptun și l-a trăsnit pe cel care-l scuipase pe pantof, blestemă cu voce tare musafirii care-i pică neivintați, aseara a luat-o pe Gorgona de cânepa dracului și a dat-o cu capul de pereți de a trezit vecinii, că-i umblase la banii de buzunar, își taie țigările în jumătate să-i ajungă de câte una mica, de cum se culege poama bea la subsolul blocului cu administratorul, își pune ziare în pantofi, are otită de la poluare, ascultă muzica unuia care zbiară de ți se face părul măciucă Zeus era Minerva cu walkman pe skateboard ar fi timpul să-l zeificați pe Hercule maestre, doi, Iorga, ce-oi fi văzând tu în tavan, am să mă întreb până mor,// maică-mea m-a adus, nu vreau să ajung Mandarinul Chinei, noi doi o să ne mai întâlnim, doctore». (...)” (C.D.N. - "În țara oglinzilor strâmbe")
”Prezentarea cărții "Miza pe 13 bis" este scrisă cu acribie, autoarea recenziei/ eseu critic prezentat la cenaclu a analizat în profunzime și cu un limbaj rafinat cam toate înțelesurile cărții, subliniidu-și cu citate generoase din carte ideile dezvoltate flexibil intelectual, cât și emoțional. Ca autor, sunt plăcut surprinsă de adâncimea cu care a analizat volumul de versuri, reușind să țină treaz interesul, să nu plictisească auditoriul prin limbaj prețios, ori excesiv de doct.” (Stela Iorga)
”C.D.N. rezonează perfect cu versurile poetei Stela Iorga, în special cu volumul "Miza pe 13 bis" la care s-a referit în lucrarea prezentată. Poemele Stelei Iorga nu sunt ușor de citit, mai bine spus de înțeles, prin "colajul straniu, dizarmonic" - cum însăși autoarea punctează, pline de sarcasm, ironii/ autoironii, un vocabular pe ici, pe colo, neplăcut, astfel încât te mai apleci încă o dată asupra versurilor pentru a înțelege ce vrea să transmită poeta. Ei, aici intervine rolul C.D.N. care, înțelegând perfect poemele Stelei Iorga, vine și, cu subiect și predicat, ne confirmă că "poeta nu se lasă ghicită, cu atât mai puțin înțeleasă", dar că "la suprafață răzbat câteva fragmente ale unei drame adânc îngropate". Prin analiza sa pertinentă, autoarea a făcut inteligibil universul poetic al Stelei Iorga, poeme care, la prima vedere, par greu de pătruns.” (Coralia Drăgan)
” C.D.N. are vocație de critic literar; conduce bine discursul analitic cu un limbaj adecvat, strict și la obiect.” (Leonard Matei)
”Am susținut totdeauna că Stela Iorga este un brand al cenaclului, al Galațiului și nu numai - din punct de vedere literar/ poetic, iar C.D.N. a prins bine această postură a poetei.” (Ioan Gh. Tofan)
”Textul citit este o prefață critică profesionistă dedicată volumului "Miza pe 13 bis" și reprezintă o analiză a universului poetic al autoarei. Este bine evidențiat atât dramatismul existențial al poetei, cât și modalitatea originală prin care aceasta își exprimă trăirile. Suferința și sentimentul alienării sunt teme dominante, însă iubirea și speranța rămân puncte de sprijin care permit continuarea vieții și a creației. Prefața conturează imaginea unei poete autentice, marcate de suferință și de o sensibilitate extremă, dar capabile să transforme drama existențială în artă prin intermediul ironiei și al autoironiei. Râsul sardonic și luciditatea reprezintă sursele forței sale creatoare și elementele care conferă originalitate universului poetic al Stelei Iorga.” (Victor Dragomir)
”Pentru multă vreme, am considerat că literatura este un "spital" al celor neîmpliniți... Recent, într-un context cu totul aparte, însă, totodată, ciob al vieții zilnice, am aflat exact contrariul, și anume că lumea exterioară este în pericol de a deveni un spital al celor încă neluminați de profunzimea și uneori ludicul cuvintelor. Tot astfel, am retrăit mulțumirea acelor clipe prin textele Stelei Iorga, însă, cu atât mai mult, am fost martorul unei critici obiective în limitele viziunii îngăduite de scriitoare, cu nuanțe ale subiectivității prin intermediul textului de analiză al C.D.N. Atât ca lector al alcătuirilor în sine, cât și ca ochi ce a remarcat critica literară, am putut asocia descrierea Stelei Iorga prin prisma caracterului direct, uneori de un naturalism absurd, chiar metafizic, cu unele texte proprii prezentate în întâlnirile precedente ale cenaclului, îndeosebi cu "Mykhali" al subsemnatului. De asemenea, tehnica unui absurd eclectic și eclectizant conținută și remarcată prin critica literară se distinge într-un univers bine construit al scrierii, întregul loc de întâlnire a "doctorului" devenind un forum al viselor lirice. În calitate de cititor, pot afirma cu sinceritate că am îmbrăcat pentru câteva minute haina mulțimii vide pentru a lăsa loc unui mare vânt să adie peste propria minte. Așa am decoperit, îndepărtând egoul de cititor și atât, un "glonț de lumină" (așa cum Stela Iorga însăși amintește într-un volum anterior) ce străbate întunericul necuvintelor absurdului. Portretul zugrăvit și detaliat ulterior printr-o oglindă dreaptă, de data aceasta, în textul C.D.N. nu este un clișeu, nici un pur joc de cuvinte, ci un adevărat preparat cu gust ușor înțepător, însă care creează un gust final dulce prin îmbinarea săratului, amarului și a elementelor iuți. Aș îndrăzni să compar scrierile ei cu metodele compoziționale ale lui Alban Berg, în cea de-a doua școală muzicală vieneză, întrucât, după ce lectorul este introdus abrupt în natura realității distorsionate, un efect literar somatic se răsfrânge prin porii necunoașterii în sufletul cititorului. Astfel, necunoașterea se desăvârșește prin alungarea ei, iar absurdul își unește cioburile risipite în tabloul final, ilustrat printr-un singur enunț, cel al epilogului. Doctorul nu mai e, iar viața, prin esența ei, îsi regretă amestecul într-o asemenea negură poate prea obscură...” (Ștefan Pavăl)
N.A. Vineri, 19 iunie, de la ora 18.00, la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", citește Dorian Stoilescu.
