Bărbat mort după ce a căzut cu liftul în gol, într-un bloc turn din Țiglina II

Bărbat mort după ce a căzut cu liftul în gol, într-un bloc turn din Țiglina II
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

O tragedie s-a produs miercuri dimineață, într-un bloc turn din cartierul Țiglina II, pe strada Constructorilor, bloc H3. Un angajat al unei firme de mentenanță a murit după ce a căzut cu liftul în gol, mai multe etaje.

Conform surselor prezente la fața locului, în momentul în care ascensorul se afla la etajul cinci, a pornit din cauze necunoscute și s-a prăbușit în gol pe casa liftului. Din păcate, muncitorul, în vârstă de 57 de ani, nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

La fața locului au fost trimise să intervină echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Secției 2 Poliție Galați. Deși cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul. Izbitura produsă de cădere i-a produs leziuni incompatibile cu viața. 

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs decesul, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citit 7074 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Iulie 2026 09:35

2 comentarii

  • postat de băgami-aș ,am dat 2000 de lei de apartament pentru schimbarea liftului.
    Joi, 09 Iulie 2026 08:13
    128.127.119.***
    .Nu e mult având în vedere riscurile.Nici nu se intamplă prea des să cadă vreun lift.Dar niste controale mai dese si reviziile la timp de către personal cu pregătire nu ar strica.asta e treaba lor nu
    1
    4
  • postat de Pompiliu
    Miercuri, 08 Iulie 2026 22:05
    86.120.239.***
    Dumnezeu sa-l ierte pe Daniel.
    Cei care il cunossteti, rugati-va pt el.
    2
    43

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro