Primăria repară iar REFUGIILE DISTRUSE de pe Oţelarilor
Foto: Foto: Anca Melinte

Primăria repară iar REFUGIILE DISTRUSE de pe Oţelarilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria şi-a întors faţa şi către gardurile de protecţie ale refugiilor din staţiile de tramvai de pe strada Oţelarilor, avariate în urma accidentelor. E drept, a mai făcut acest lucru şi în luna mai, dar gardurile au fost din nou distruse.

Nu putem spune că Primăria s-a grăbit să intervină, dacă avem în vedere că primul refugiu, situat în dreptul blocului D19, a zăcut contorsionat de pe 15 iulie, când un şofer a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu autoturismul în refugiu. La jumătatea lunii august, parapetul din dreptul supermaketului XXL a păţit-o şi el, după ce un şofer grăbit a pus la pământ scheletul metalic şi s-a cocoţat cu roţile maşinii pe el. O ţeavă rămăsese ameninţătoare ca o ţepuşă pentru eventualii şoferi grăbiţi şi neatenţi.

Ei bine, ieri, 8 octombrie, angajaţii Ecosal s-au apucat să repare refugiile. Spunem că s-au apucat, pentru că tot ceea ce au reuşit a fost să înlocuiască gărduţul contorsionat al refugiului de la D19 şi să decupeze parapetul distrus din faţa XXL. Rămâne de văzut dacă vor rezolva problema până la capăt adică vor înlocui gardul de protecţie cu unul nou.

CITEŞTE ŞI: (FOTO) Strada Oţelarilor, PERICOL PUBLIC! Două din cele trei REFUGII sunt deja AVARIATE DE MAŞINI

Citit 1242 ori Ultima modificare Joi, 09 Octombrie 2014 09:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.