Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
3 comentarii


Atât verificarea periodică a instalaţiei de gaze, cât şi revizia tehnică nu sunt nişte mofturi menite să ne mai scoată bani din buzunar, ci sunt obligatorii şi nu urmăresc altceva decât să se obţină garanţii că instalaţiile de gaze funcţionează la parametri normali. Cu ajutorul informaţiilor furnizate de ENGIE România, am selectat cele mai importante aspecte pe care trebuie să le aveţi în vedere despre acest subiect.

În primul rând, trebuie făcută distincţia între reviziile şi verificările instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale şi verificările pentru aparatele care funcţionează pe bază de gaze naturale (de exemplu, centrale termice). Conform legislaţiei în vigoare, responsabilitatea realizării verificării şi a reviziei instalaţiei de utilizare a gazelor naturale îi aparţine clientului. Operaţiunile de verificare şi revizie tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale sunt obligatorii pentru toţi consumatorii şi se efectuează de către un operator economic autorizat ANRE.

Verificarea tehnică a instalaţiei, la doi ani, revizia, la zece


Verificarea şi revizia tehnică periodică sunt operaţiuni preventive, ce cuprind verificări vizuale şi acţiuni tehnice specifice, menite să constate că instalaţia îndeplineşte (sau nu) condiţiile de funcţionare în siguranţă. Ele nu includ verificarea şi repararea aparatelor consumatoare de gaze naturale (centrale termice, maşini de gătit etc.), acestea din urmă realizându-se de către operatori economici autorizaţi de către ISCIR.

Verificarea tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale se realizează la intervale de maximum doi ani. La intervale mai mici, verificările tehnice se efectuează la cererea expresă a clientului.

Revizia tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale se realizează la intervale de maximum zece ani (revizia din anul respectiv înlocuind verificarea). De asemenea, revizia tehnică periodică poate fi realizată după întreruperea utilizării instalaţiei pe o perioadă mai mare de şase luni, după orice eveniment care ar fi putut afecta funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale sau la solicitarea expresă a clientului.

Lista celor 26 de firme autorizate ANRE din Galaţi poate fi consultată pe portalul ANRE (http://213.177.15.183/PublicLists/AtestatGN).

Verificarea centralei termice trebuie efectuată la maximum doi ani


Toţi utilizatorii de centrale de uz casnic sunt obligaţi să obţină autorizaţia de funcţionare şi verificarea tehnică periodică a centralei. Operaţiunile de verificare a centralei termice se efectuează la maximum doi ani, iar dacă verificarea sau revizia nu se poate efectua la data programată, se va sista furnizarea gazelor. În funcţie de rezultatele obţinute, verificarea tehnică periodică a centralei termice poate avea rezoluţiile următoare: „se admite continuarea utilizării” sau „se interzice funcţionarea în continuare a aparatului”.

Livretul centralei termice (care evidenţiază verificările tehnice periodice şi care descrie condiţiile de exploatare pe toată durata de serviciu a centralei termice) împreună cu documentaţia tehnică de identificare a centralei şi instrucţiunile de utilizare şi întreţinere trebuie să fie transmise odată cu centrala, în cazul în care vindeţi apartamentul în care aţi montat centrala termică.

Costurile verificării periodice a centralei termice sunt la liber, stabilite de piaţă

Ce documente sunt necesare pentru revizie şi verificare


Efectuarea verificării/reviziei tehnice periodice se face în baza:

1. Contractului de prestări servicii încheiat cu un operator economic autorizat de ANRE;
2. Notificării trimise de furnizorul de gaze naturale cu minim 60 de zile înainte de data scadentă a verificării/reviziei;
3. Documentaţiei tehnice ce a stat la baza execuţiei instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, avizată de către operatorul de sistem sau de către un verificator de proiecte atestat, după caz.

În cazul nerealizării serviciului de verificare/revizie în termenul specificat mai sus, pentru asigurarea reţelei şi a instalaţiei de utilizare, furnizorul de gaze naturale ENGIE România va sista furnizarea gazelor naturale.

Sfaturi pentru siguranţă


Înlocuieşte echipamentele vechi cu unele noi, care consumă mai puţin şi sunt mai sigure. Sobele neverificate pot fi sursa intoxicării cu monoxid de carbon. ENGIE recomandă să nu foloseşti pentru încălzire aragazul sau diferite instalaţii improvizate. Pentru a fi în siguranţă şi pentru a plăti mai puţin, întreţine corect instalaţia de încălzire şi respectă instrucţiunile de folosire furnizate de producător.

Citit 11213 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2016 02:25

3 comentarii

  • postat de Phill Vineri, 30 Decembrie 2016 09:25 78.96.59.*** Link la comentariu
    3
    3

    Totul e OK. Intrebarea este : de ce nu aceleasi reguli si pentru instalatia electrica ?! De ce nu si VTP la max. 2 ani si pentru instalatia electrica aferenta locuintei/constructiei (asa zisa instalatie electrica interioara, care apartine proprietarului de locuinta/constructie, adica a utilizatorului de energie electrica) ?! Depistarea improvizatiilor periculoase, lipsa conductorului de nul de protective (impamantarea) lipsa prizei de pamant de protectie, nivel de izolatie electrica, echiparea tabloului electric, nivelul/selectivitatea protectiilor din tablou etc. etc.

    Raportează
  • postat de Există la Dedeman sesizor de gaz, la 60 lei. Eu am făcut cadou, la o familie în vârstă și l-am montat în priza de la bucătărie. Joi, 29 Decembrie 2016 17:59 213.233.104.*** Link la comentariu
    1
    7

    Preventiv, de la Dedeman se poate cumpăra detector-sesizor de gaz, foarte bune, ce alarmează foarte puternic prin semnal sonor. Măcar așa, află și vecinii de belea și pot întrerupe curentul la acel apartament și apoi să intervină, mai ales, eficient pentru familii singure și în vârstă. Detectorul funcționează la 220 V, sună în trepte, întrerupt la concentrații mici de gaz, fără pericol de explozie, continuu, la pericol eminent de explozie. Am verificat cu gazul de la brichetă, îți sparge urechile de aud și vecinii....curios și la dospirea aluatului pentru pâine, sesizează gazul, sunând întrerupt....în cazul ăsta, nu-i pericol de explozie, dar sesizează foarte bine.Are și un afișor numeric, ce îți arată concentrația gaz-oxigen, normal este OOO și leduri colorate, funcție de pericol, verde-normal, galben-prezență gaz, roșu-pericol explozie.

    Raportează
  • postat de ELLA Joi, 29 Decembrie 2016 15:59 89.137.136.*** Link la comentariu
    5
    8

    DAR CEI CE NU AU DETECTOARE DE GAZE CHIAR SI PENTRU ARAGAZ CINE II PENALIZEAZA?SINT UNELE FAMILII DE BATRINI CE AU ARAGAZ DE 40 DE ANI SI CINE STIE CIT E DE BUN.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.