Radu Georgescu

Radu Georgescu

Cursul francului elvețian l-a depășit pe cel al euro

Joi, 30 Iunie 2022 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Iunie a fost o lună stabilă pentru cursul euro/leu, însă comparativ cu sfârșitul lui mai, media francului elvețian și a dolarului s-au apreciat, iar cea a lirei sterline a scăzut. Euro a încheiat luna cu o medie de 4,9454 lei, față de 4,9430 lei la sfârșitul lui mai. Tranzacțiile de joi se realizau în culoarul 4,943 – 4,947 lei. Moneda elvețiană se aprecia la 0,9996 – 1 franci/euro, astfel că media ei a depășit-o în premieră pe cea a euro și a atins un record istori ...

Peste un an, cursul euro ar putea fi 5,11 lei

Miercuri, 29 Iunie 2022 18:20 | Publicat în ECONOMIE
Leul a profitat de reducerea aversiunii față de risc manifestată la nivel regional, iar cursul euro a scăzut de la 4,9457 la 4,9430 lei, în timp ce tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 4,942 – 4,947 lei, după atingerea în Asia a unui minim de 4,939 lei.   Jumătatea acestei săptămâni a adus o explozie a indicilor ROBOR, care au atins maxime ale ultimilor 11 ani și jumătate.   Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la m ...

Analiștii prognozează o medie anuală de 4,96 lei/euro

Marți, 28 Iunie 2022 18:36 | Publicat în ECONOMIE
Ultimul raport lunar al Băncii Transilvania arată că „intensificarea presiunilor inflaționiste în acest an (spre cel mai ridicat nivel din 2004), pe fondul suprapunerii șocurilor din sfera ofertei (inclusiv evoluțiile din piața de energie) și consecințelor evenimentelor din Ucraina” vor obliga banca centrală să continue procesul de înăsprire a politicii sale monetare. În ceea ce privește cursul euro/leu, analiștii anticipează o medie anuală de „4,96 în 2022, 5,01 în 20 ...

Euro încă așteaptă să treacă de 4,95 lei

Duminică, 26 Iunie 2022 21:30 | Publicat în ECONOMIE
În perioada analizată, cursul euro s-a menținut în apropierea maximului istoric de 4,9495 lei, atins în urmă cu nouă luni, iar indicii ROBOR și-au oprit evoluția ascendentă, în așteptarea următoarei decizii de politică monetară a BNR, care va fi luată în 6 iulie. Leul nu a fost afectat de deprecierea cursului monedei maghiare care a atins vineri un minim istoric de 400,80 forinți/euro. Față de sfârșitul anului trecut, leul a fost stabil faţă de moneda unică, în timp fo ...

Lipsa reformelor poate afecta sistemul financiar românesc

Joi, 23 Iunie 2022 22:45 | Publicat în ECONOMIE
Joi, leul a depășit cu bine creșterea aversiunii față de risc care a provocat deprecierea altor monede din regiune. Piața monetară era mult mai stabilă față de evoluțiile din urmă cu două – trei săptămâni, chiar dacă indicii ROBOR rămân la valori care au mai fost atinse în decembrie 2012. BNR a publicat miercuri prima ediție din acest an a raportului asupra stabilității financiare. Acesta semnalizează intensificarea factorilor de risc sistemic sever la nivel mondial, p ...

Dolarul american a revenit la 4,7 lei

Miercuri, 22 Iunie 2022 15:34 | Publicat în ECONOMIE
La jumătatea săptămânii, leul s-a apreciat minim față de euro și lira sterlină, dar s-a depreciat față de dolar și francul elvețian. În piața monetară, dobânzile interbancare pe termen mediu au revenit pe creștere.   Cursul euro a coborât de la 4,9475 la 4,9469 lei, în timp ce transferurile se efectuau la valori identice cu cele de marți, 4,944 – 4,95 lei.   Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei c ...

Cursul euro a revenit pe creștere

Marți, 21 Iunie 2022 15:37 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția de marți a leului a fost de ușoară depreciere față de euro, în timp ce cursul dolarului sau al francului elvețian au coborât. Cursul monedei unice a crescut de la 4,9448 la 4,9475, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,944 – 4,95 lei, cotații apropiate de cele de luni.   După o lungă perioadă de creștere, nivelul dobânzilor interbancare, care se mențin la vârfuri care au fost atins în decembrie 2012, a cunoscut o scădere minoră. Indicele ROBOR l ...

Depreciere generală a principalelor valute

Luni, 20 Iunie 2022 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Începutul penultimei săptămâni din iunie a fost pozitiv pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute. În piața monetară, dobânzile interbancare și-au temperat creșterea, înainte de ședința de politică monetară a BNR, care se va desfășura în data de 6 iulie, de la care se așteaptă o nouă majorare a ratei de referință. În cursul nopții, pe piețele asiatice, cotațiile euro au fluctuat între 4,935 – 4,966 lei/euro. În piața locală, tranzacțiile s-au ...

Inflația zdruncină economia mondială

Duminică, 19 Iunie 2022 12:25 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția leului a fost una de depreciere minimă față de euro. Celelalte monede majore au crescut, după deciziile de majorare ale dobânzii de către marile bănci centrale. Inflația rămâne cel mai important pericol pentru economia mondială, după ce prețul materiilor prime a explodat după perioada post pandemie iar războiul din Ucraina a creat o presiune suplimentară. Inflația din România a crescut în mai la 14,5%, iar analiștii anticipează pentru iunie și iulie depășirea ...

Cursul euro a stagnat la 4,944 lei

Vineri, 17 Iunie 2022 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Deciziile de miercuri și joi ale băncilor centrale din Statele Unite, Marea Britanie și Elveția de a majora dobânzile de referință, cu scopul de a reduce presiunile inflaționiste, au afectat doar marginal evoluția leului și a indicilor ROBOR. Cursul euro a scăzut de la 4,9449 la 4,9443 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,942 - 4,946 lei. Nivelul dobânzilor interbancare a crescut ușor, semn că majorările ratei de referințe de către marile bănci centrale au ...
Pagina 65 din 114