Un nou început pentru CSM Arcada

Un nou început pentru CSM Arcada
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A fost o perioadă fructuoasă pentru voleiul gălățean: cinci titluri de campioană, două clasări pe locul secund, două Cupe ale României și două Supercupe, toate sub comanda antrenorului Sergiu Stancu.

În această vară, preocupările conducerii clubului gălățean s-au axat atât pe stabilirea unui nou staff tehnic, cât și pe conturarea lotului de jucători pentru viitorul sezon.

Staff tehnic în formulă nouă

Noul staff are o alcătuire diferită. Răzvan Tănăsescu, promovat din postura de antrenor secund, va fi principalul echipei. Din staff mai fac parte sârbul Djordje Pejici - antrenor secund, brazilianul Jaime Lansini - preparator fizic, Eugen Pascale - fizioterapeut, și letonul Mareks Maksimovs - statistician.

Și la nivelul lotului vor fi numeroase noutăți. Față de sezonul trecut au plecat Sergiu Stancu și jucătorii Aldea, Constantin și Dinculescu.

Dintre jucătorii străini au rămas Iereșcenko și Stalekar, cărora li se adaugă Krzici (Slovenia), Rios (Mexic) și Weber (Brazilia). Situația altor doi jucători urmează să fie stabilită în zilele următoare.

Celelalte noutăți sunt Sebastian Bratu, David Țăranu și juniorul Alexandru Hugo Burcă. Acestora li se vor alătura jucătorii rămași din vechiul lot: Bala, Butnaru, Cristudor și Kosinschi.

În total, lotul va cuprinde șapte jucători străini și șapte români, fiind menținut astfel echilibrul din stagiunile precedente.

Reunirea, programată pe 24 august

Reluarea pregătirilor este programată pentru 24 august, după ce, cu o zi mai devreme, va avea loc prima întâlnire cu conducerea clubului și principalul finanțator.

Antrenamentele se vor desfășura la Galați timp de două săptămâni, după care, în perioada 6-18 septembrie, echipa va efectua un cantonament la Cheile Grădiștei. Stagiul de pregătire se va încheia cu două meciuri de verificare, la Brașov, în compania formației Corona.

Din lotul prezent la startul pregătirilor vor face parte Iereșcenko, Weber, Cristudor, Butnaru și Burcă, alături de juniorii Panait și Josan. Lor li se vor alătura alți cinci juniori din propria pepinieră, care vor fi stabiliți până la ora reunirii.

După revenirea la Galați, pregătirile vor continua într-o formulă extinsă. Lotului prezent în cantonament i se vor alătura cei patru jucători de la echipa națională care vor participa la Campionatul European (9-16 septembrie) - Bala, Kosinschi, Bratu și Țăranu -, precum și ceilalți jucători străini.

”Cupa Arcada”, prima întâlnire cu publicul

Prima apariție a noii echipe în fața publicului gălățean va avea loc cu prilejul „Cupei Arcada”, programată în perioada 30 septembrie - 2 octombrie.

Noul sezon al Diviziei A1 va debuta pe 24 octombrie, când CSM Arcada va evolua în deplasare, la Baia Mare.

Citit 70 ori Ultima modificare Joi, 20 August 2026 07:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro