Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

MAREA BRITANIE | Preferinţe electorale înainte de alegeri

Joi, 14 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Partidul Conservator, al premierului britanic Boris Johnson, are un avans de zece puncte procentuale faţă de principala formaţiune de opoziţie, Partidul Laburist, relevă un sondaj de opinie realizat de Kantar, în perspectiva alegerilor anticipate din Regatul Unit, prevăzute pentru 12 decembrie. Astfel, sprijinul electoral pentru conservatori se ridică la 37 la sută, iar cel pentru laburişti la 27 la sută. Partidul Liberal-Democrat (pro-UE) este susţinut de 17 la sută din electorat, ...

Variante de guvern în Republica Moldova

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susţine că există cel puţin două soluţii pentru a scoate ţara din impasul politic cauzat de demiterea, marţi, prin moţiune de cenzură a guvernului condus de Maia Sandu. În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, Dodon a declarat că speră ca socialiştii să ajungă la un numitor comun cu Blocul ACUM pentru formarea unui nou guvern, însă dacă acest lucru nu se va reuşi, în cel mai scurt timp va fi instituit un guvern mi ...

Jeanine Anez, preşedinte interimar al Boliviei

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 14:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Al doilea vicepreşedinte al Senatului, Jeanine Anez, s-a proclamat marţi preşedinte interimar al Boliviei, în pofida lipsei cvorumului în Parlament, motivând că este "necesar să se creeze un climat de pace socială" într-o ţară zguduită de o profundă criză politică, relatează AFP. Luni, Jeanine Anez şi-a anunţat intenţia de a convoca alegeri, pentru a avea "un preşedinte ales pe 22 ianuarie". Evo Morales, demisionat duminică, după ce a fost abandonat de armată, a anunţat ...

Ungaria, sancţiune europeană de 1,5 miliarde de euro

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 14:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria a acceptat o sancţiune financiară pentru proastă gestionare a fondurilor europene, care va costa Budapesta peste 500 miliarde de forinţi (1,5 miliarde de euro) în finanţări de la Uniunea Europeană, transmite marţi Reuters. Detaliile amenzii au fost expuse într-un document pregătit de echipa comisarului european pentru politica de vecinătate pentru o şedinţă a Comisiei de control bugetar (CONT) a Parlamentului European. Documentul, postat pe site-ul comisiei după închei ...

Lucrări ”la roşu” la unitatea socio-medicală de la Găneşti

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 14:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Lucrările la noul pavilion al unităţii medico-sociale de la Găneşti, destinat pacienţilor cu grave probleme psihice, sunt într-un stadiu avansat de execuţie. În total, extinderea unităţii presupune investiţii de aproape 14 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul propriu al CJ Galaţi, capacitatea spitalului urmând să fie extinsă cu 50 de paturi, peste cele 125 existente în prezent. "La partea exterioară mai sunt de făcut doar câteva mici finisaje, iar la inte ...

Vremea bună accelerează lucrările la drumurile judeţene

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Condiţiile meteorologice favorabile din această perioadă permit accelerarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţe, informează CJ Galaţi. „În zona localității Berești se toarnă primul strat de asfalt (binder) pe mai mulți kilometri. Vom finaliza această operațiune până la sfârșitul acestei săptămâni, după care în funcție de temperaturile de afară și de condițiile meteo vom pune si stratul de uzură. De asemenea, se asfaltează şi în zona lo ...

Campania ”Made in Galaţi” | Criomec, firma gălăţeană specializată în proiecte industriale ”la cheie” (FOTO)

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:01 | Publicat în Prima Pagina
Activitatea industrială rămâne una dintre puţinele direcţii economice în care, în ciuda turbulenţelor de tot felul, Galaţiul are un potenţial ridicat. O dovadă în acest sens este Criomec SA, o companie ridicată de la zero de echipa de specialişti condusă de prof. ing. dr. Alexandru Şerban. Cu o dinamică a dezvoltării demnă de invidiat, firma a aniversat în 2019 împlinirea a 25 de ani de activitate! Mai mult decât atât, Criomec este în prezent unul dintre pilonii economiei ...

Raport britanic privind ingerinţa Rusiei în alegeri

Marți, 12 Noiembrie 2019 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Eşecul Londrei de a publica raportul Parlamentului asupra presupusului amestec al Rusiei în alegerile din ţările occidentale este "inexplicabil şi ruşinos", a declarat marţi Hillary Clinton, fostă candidată în alegerile prezidenţiale din SUA, informează Reuters. Raportul elaborat de Comitetul de Informaţii şi Securitate (ISC) a primit acordul serviciilor secrete pentru publicare, însă nu şi aprobarea din partea Biroului premierului Boris Jonhson, ceea ce înseamnă că acest ra ...

Guvernul Maia Sandu, demis prin moţiune de cenzură

Marți, 12 Noiembrie 2019 15:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul de la Chişinău, condus de Maia Sandu, a fost demis marţi de parlament printr-o moţiune de cenzură, adoptată cu 63 de voturi, informează. Căderea guvernului intervine la doar cinci luni de când prim-ministrul pro-occidental Maia Sandu a preluat funcţia, promiţând să combată corupţia, informează Reuters. Moţiunea de cenzură împotriva guvernului a fost depusă vineri de deputaţii socialişti, parteneri la guvernare, după ce executivul şi-a asumat răspunderea pentru ...

Împreună, 30 de ani de „Viaţa liberă” | „Made in Galaţi” - performanţă de „prima pagină” în afaceri

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în ECONOMIE
La sfârşitul acestui an, cotidianul „Viaţa liberă” marchează trei decenii de existenţă neîntreruptă. Sunt 30 de ani de când suntem în mijlocul comunităţii gălăţene! Paginile ziarului au fost oglinda evenimentelor care au marcat societatea gălăţeană, inclusiv în plan economic. „Viaţa liberă” a crescut de la an la an, dar la fel de mult ne-am bucurat când am văzut că, alături de noi, au crescut şi frumoasele poveşti de succes ale unor companii. Pentru că fiec ...
Pagina 1 din 325