Pictorița Emilia Dumitrescu - 20 de ani de la trecerea în eternitate (Galerie FOTO)
Duminică, 21 Septembrie 2025 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Pictoriţă şi graficiană de valoare naţională şi internaţională, una dintre cele mai mari reprezentante a artei feminine din România, Emilia Dumitrescu, de la a cărei moarte se împlinesc 20 de ani, a fost o artistă al cărei nume este strâns legat de mişcarea plastică gălăţeană de la începuturile existenţei sale, de dezvoltarea și consolidarea acesteia.
S-a născut pe 31 iulie 1921, la Brăila. După absolvirea Școlii Secundare de Fete din oraşul natal, între 1940 şi 1 ...
Artiști din Galați se vor alătura, vara aceasta, taberei de creație „Culoarea tăcerii”, găzduită de orașul prahovean Breaza. Tema ediției invită la introspecție și exprimarea vizuală a liniștii interioare, într-un peisaj natural ce stimulează creația.
Tabara este organizată de Casa de Cultură "Ion Luca Caragiale" Ploiești, iar specificul său este de pictură, fiind organizată în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Ploiești, Primăria Brea ...