Pictoriţă şi graficiană de valoare naţională şi internaţională, una dintre cele mai mari reprezentante a artei feminine din România, Emilia Dumitrescu, de la a cărei moarte se împlinesc 20 de ani, a fost o artistă al cărei nume este strâns legat de mişcarea plastică gălăţeană de la începuturile existenţei sale, de dezvoltarea și consolidarea acesteia.
S-a născut pe 31 iulie 1921, la Brăila. După absolvirea Școlii Secundare de Fete din oraşul natal, între 1940 şi 1945 a frecventat Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti, având posibilitatea să studieze cu Tudor Vianu, Mihai Ralea şi George Călinescu. Între 1945 şi 1947, a urmat cursuri de perfecţionare în pictură cu Jean Al. Steriadi.
A fost membră a UAPR de la înfiinţarea acesteia (1950). A îndeplinit funcţia de secretar al Cenaclului UAP Galaţi-Brăila (1964-1970) şi al Cenaclului UAP Brăila (1970-1978).
A debutat în 1946, la Salonul Oficial de la Bucureşti. În timpul vieţii şi-a organizat expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Brăila şi Galaţi. A participat la numeroase manifestări colective din străinătate, expunând la Varşovia, Belgrad, Budapesta, Riga, Bratislava, Berlin, Praga, Veneţia, Cairo, Alexandria, Moscova, Sofia, Havana, Tel Aviv, Torino, Helsinki, Regensburg, Palermo, Tokio, München, Roma, Ciudad de Mexico, Istanbul, Berlin, Caracas, Montevideo, Tunis, Beijing, Alger, Lugano, Geneva, Viena, dar şi în Argentina, Peru, Venezuela, R.P.D. Coreeană, Ecuador, Maroc, Finlanda, Spania, Franţa, Canada, Congo, Angola şi Mozambic.
Peste 80 de lucrări la Muzeul Naţional de Artă
În „Repertoriul graficii româneşti din secolul al XX-lea” (vol. II, Bucureşti, 1981), elaborat pe baza colecţiei Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, Emilia Dumitrescu figurează cu 81 de lucrări din perioada 1954-1975, executate în acuarelă, guaşă, tempera, ulei diluat pe hârtie, cărbune, pastel, creioane colorate, linogravură, acvaforte, acvatinta, conté, tehnici mixte.
În 1995, a fost distinsă cu titlul de Cetăţean de Onoare al Brăilei. În 1998, a publicat artea „Peisaj în Bălţile Brăilei“, iar în 2000 a făcut o importantă donaţie Primăriei şi Consiliului Local din Brăila, constând din obiecte de mobilier de epocă, icoane pe sticlă, ceramică şi peste 1.500 de lucrări din creaţia sa (pictură, desene, acuarele, gravuri). Pentru punerea în valoare a acestei donaţii, într-o clădire monument istoric ("Casa Varlaam"), datând din 1912, aflată pe strada I. L. Caragiale, a fost înfiinţată Galeria de Artă „Emilia Dumitrescu“, inaugurată pe 3 decembrie 2000. Din păcate, în 2005, imobilul a fost revendicat și retrocedat, iar donaţia artistei şi-a găsit adăpost la Muzeul Brăilei „Carol I”. A încetat din viaţă pe 21 septembrie 2005, fiind înmormântată la Cimitirul „Sf. Constantin“ din Brăila.
Poezia peisajului danubian
Avându-şi atelierul de creaţie o bună perioadă de timp în Galaţi, oraşul de obârşie al părinţilor săi, apoi trăind, până la sfârşitul vieţii, în Brăila, Emilia Dumitrescu s-a manifestat atât în pictură cât şi în grafică, drept o neîntrecută peisagistă. Ca viziune, a rămas fidelă artei interbelice. A străbătut plaiurile dunărene, bălţile încărcate de mister, a cutreierat pe canalele de o frumuseţe sălbatică ale Deltei, imortalizând imagini în faţa cărora fiinţa sa interioară a vibrat din plin. Lumea porturilor dunărene, şantierele navale, munca de zi cu zi a pescarilor, dar şi peisajul de legendă al Maramureşului şi atmosfera târgurilor vrâncene i-au furnizat un material extraordinar de bogat, pe care l-a decantat, l-a trecut prin filtrul propriei personalităţi şi l-a fixat în tablouri în ulei, acuarele, lucrări de gravură (acvaforte, acvatinta, gravura cu acul, linogravură) şi desene care înnobilează patrimoniul muzeelor şi colecţiile particulare.
Opera sa este impregnată de un lirism cald şi vibrant, cromatica este întotdeauna vioaie, iar atunci când se exprimă doar în alb-negru reuşeşte să transmită acea poezie inefabilă a peisajului danubian, mirajul unei naturi seducătoare, aducătoare întotdeauna de mari bucurii şi satisfacţii sufleteşti. „Aparţin unui loc, spunea artista, în care Dunărea şi Bărăganul Brăilei vin de undeva, de departe, din sufletul celor care au trudit în aceste nemărginite spaţii. Iată de ce am căutat să-mi concentrez emoţia într-o metaforă a cărei forţă să exprime îngemănarea câmpiei cu fluviul într-un tot care să cuprindă orizontul deschis al câmpiei şi curgerea senină, alteori dramatică, a undelor. Am credinţa că în elanul şi dinamismul acestui spirit, în privirea calmă a unei lumi specifice, am reuşit să aduc ceva din permanenţa omenescului în faţa vieţii, a naturii, a timpului”.
Fină observatoare a realităţii, Emilia Dumitrescu a nemurit în lucrările sale şi lumea satului românesc, a găsit echivalenţe plastice la multe din scrierile lui Panait Istrati, a cultivat cu fervoare motivul floral, s-a inspirat din arta populară și etnografia unor zone din România. Din deplasările în străinătate şi în ţară, artista s-a întors de fiecare dată cu o recoltă bogată de lucrări în genul „notelor de călătorie”, unele făcând chiar obiectul unor expoziţii, cum au fost cele intitulate „Italia - schiţe de călătorie”, „Note de drum din Bulgaria”, „Veneţia”, „Note de drum din Vrancea şi Maramureș”. Acuitatea observaţiei, spontaneitatea, siguranţa desenului, ineditul citadin, capacitatea de a reda specificul locurilor vizitate sunt şi în cazul acestor lucrări calităţi remarcabile, pe care pictoriţa şi graficiana le-a stăpânit într-un grad foarte înalt.
Moștenire artistică bogată și valoroasă
Am revăzut-o pe Emilia Dumitrescu, după foarte mulţi ani, în ziua de 2 noiembrie 2002. În compania pictorului Teodor Vişan, am vizitat Galeriile de Artă care-i purtau numele şi am fost încântat de ceea ce am văzut. La ieşirea din clădire, am întâlnit-o în curte, abia intrase pe poartă. Fizic, nu arăta deloc bine, expresia feţei era a unei persoane aflate în suferinţă. Cu toate acestea, a putut să ne împărtăşească satisfacţia de a-şi vedea colecţia într-o clădire devenită un obiectiv cultural important al Brăilei. La despărţire, la solicitarea lui Teodor Vişan, i-am făcut două fotografii, care i-au servit ulterior pentru pictarea unui portret al acesteia, pe care pictorul gălăţean l-a donat Muzeului Brăilei „Carol I”.
Emilia Dumitrescu s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, răpusă de o boală incurabilă. Ca pictoriță, graficiană și nu în ultimul rând ca o împătimită colecționară de artă, a lăsat o extrem de bogată și valoroasă moștenire artistică, aflată în muzee și colecții private, dar mai ales în patrimoniul Muzeului Brăilei. Muzeul de Artă Vizuală din Galați i-a prezentat în ultimii ani lucrările pe care le are în colecțiile sale, în expozițiile „Artiști gălățeni care au fost”, „Doamnele artei românești”, „Destine artistice”, „Grafică românească”, „In memoriam” și, cel mai recent, în „Grădini miraculoase”.
Emilia Dumitrescu rămâne în istoria plaiurilor de la Dunărea de Jos și a artei românești ca o personalitate proeminentă, care a zugrăvit în pictură și grafică frumusețea locurilor și oamenilor de pe aceste meleaguri cu o forță realistă rar întâlnită, aducându-și din plin contribuția la sporirea zestrei artistice a României.
La împlinirea a 20 de ani de la trecerea în eternitate, îi suntem recunoscători pentru moștenirea artistică lăsată, moștenire care va dura în timp fiindcă este creația unui artist care a slujit arta cu sinceritate, profesionalism, dăruire și responsabilitate, considerând că „viața trebuie trăită în așa fel încât, atunci când te retragi, să lași ceva durabil în urma ta”. Iar Emilia Dumitrescu a lăsat o operă inestimabilă.
