A venit sfârșitul lunii! Acum ești fericit, Arafate?!
Marți, 01 Octombrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Acum 2-3 zile, văzduhologii au anunțat Apocalipsa. Autorul și catalizatorul acestei apocalipse ar fi trebuit să fie Ashley, un așa zis ciclon, anunțat de meteorologii de la ANM și promovat cu obstinație socolică de către Rafaed. Ciclonul Ashley a picat taman în uichend, cu ocazia Sfârșitului Lunii. Dacă nici asta nu sună a Apocalipsă, nu știu ce-ar mai putea suna. La televiziunile de așa zise știri, ciclonul ar fi trebuit să măture România, de la un capăt la altul sau la c ...
Cafegiii nostalgici: „Mulțumim din inimă tardivului!”
Luni, 30 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu știu ce faceți voi, la această oră, dar mie îmi place să evoc "chestii" care m-au marcat și amuzat, nu neapărat în această ordine. De pildă, acum un an, după ce baronul PSD de Vaslui Dumitru Buzatu a fost prins cu felina corupției în sac și cu bănetul în portbagaj, unul dintre avocații săi a încercat să-l convingă pe judecători să nu-l bage pe aronul hialuronic Mitică în cantonamentul preventiv, spunându-le: "Nu am văzut în ochii lui vreo licărire de a părasi ...
Iohannis se lansează în afacerile emo-biliare
Sâmbătă, 28 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Au început înscrierile pentru noul program cu aer franțuzesc ”Casa Merde”. Primul vizat, primul servit: Klaus Iohannis. Președintele pierde două case, conform hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, și este obligat să returneze toți banii încasați drept chirie pentru un spațiu comercial din Sibiu, acolo unde funcționa o bancă. Din chiria acestui spațiu comercial, familia Iohannis a obținut peste 260.000 de euro. Ca să poată returna banii, Iohannis ar putea r ...
S-a furat mireasa pe ea însăși, în prime-time
Vineri, 27 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Cu toate că eram tentat să încep cu o frivolă analiză a lipsei de scrupule a celor care ar trebui să ne prezinte beneficiile ghimbirului, am renunțat, cu ușurință, pentru că evenimentele mi-o cereau, iar istoria mă obliga. Gazeta Sporturilor (gsp.ro) ne aduce la cunoștință un "caz uimitor în Liga a 3-a de fotbal a României! Echipa buzoiană Voința Limpeziș a pierdut cu 3-0, la <masa verde>, meciul din prima etapă cu CSM Adjud, dintr-un motiv halucinant: a introdus pe t ...
Avem pâine care latră la foameni
Joi, 26 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Din când în când, ca tot omul internabil, aud voci, mai mult sau mai puțin lăuntrice. Una dintre ele mi-a șoptit, ieri, într-o limbă meschină aproximativă: "Dacă nu te duci la cumpărături și să reciclezi peturile alea, ești mâncat!". Pentru partea cu shoppingul, i-am mulțumit vocii. Cât privește sfatul ultimativ de a recicla, i-am urat un sincer "Hai sick-tir!", în engleza vorbită de pacienții scoțieni ai spitalelor de scufiță din Aberdeen. Eu ca eu, că mă mai descu ...
Stimați alegători, închidem casa 6 pentru Klaus!
Miercuri, 25 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* De ciudă că nu vor pesediștii să-l lase să candideze la Senat și să-și facă propagandă electorală în timpul mandatului de președinte, Iohannis a plecat în Statele Unite, la New York, la un summit ONU. Zbor direct, cu un avion de lux privat. Oricât de frivolă ar părea observația, eu o comit: zbor cu avionul, până la New York, fără escală la Sibiu?! Incredibil, sau aproape neverosimil! Mă tem de ce poate fi mai grav, și-anume că Iohannis a uitat-o pe Întâia Însoțito ...
Campania electorală, noua frecție la picior de urs Panda
Marți, 24 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* O grădină zoologică din China a vopsit doi câini Chow Chow astfel încât să-i facă se semene cu animalul-vedetă al acestei țări, ursul Panda. Măsura are nenumărate avantaje, de la cel economic până la satisfacerea nevoii sufletești a vizitatorilor de a admira un animăluț pufos și drăguț.La nici două zile de la aflarea acestei vești, campania electorală din România capătă un nou aplomb. Poate cel mai bun exemplu este inițiativa celor de la PNL, care se gândesc foarte ...
De echinocțiu, se numără prețurile astronomice
Luni, 23 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ieri a fost echinocțiul de toamnă. Sau, cum spun politicienii aflați la putere, a fost sărbătoarea aceea în care ziua este legală cu noaptea, ca hoții. Practic, a început toamna astronomică. Pentru omul de rând, care intră în magazin cu speranța că s-au ieftinit scobitorile artizanale, rujul și multe alte produse de-ale gurii, toamna astronomică e totuna cu vara grastronomică. Diferența este că “prețurile mari” se mai numesc “prețuri astronomice”. Am văzut ieri u ...
România, dragostea mea de la țară
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Acesta este unul dintre acele momente în care tot ce-mi trece prin cap să spun și să scriu este că viața e frumoasă, dar păcat că și-a pus silicoane și acid hialuronic și ironic în exces! Nici pe fostul primar al comunei Căpreni din județul Gorj nu l-a dus capul cine știe ce. Această comună nu are asfalt, însă va avea 3 stații de încărcare pentru mașinile electrice. Ca să facă din Căpreni o comună fruntașă pe ramură în întrecerea socialistă, fostul edil a acce ...
Piromania educată, klaustrofobia și spațiile mici de lemn din PNL
Vineri, 20 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Mă tot gândesc la amărâtul acela care a dat foc la Parlament... Unul n-a sărit să-l ajute, și mă refer, desigur, la faptul că trebuia să fie ajutat să treacă peste aceste momente delicate și dificile ale vieții sale, din punct de vedere sufletesc. Pentru a provoca incendiul, piromanul, așa cum l-a supraevaluat presa ignifugă, a folosit benzină. Încă mă mir precum ursula-n târg cum de n-au sărit influensării, activiștii de mediu și ONG-urile să-l acuze că le zădărni ...