OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Naționala de fotbal, un nesfârșit studiu de fezabilitate

Scris de Joi, 28 Martie 2024
Mă uit la fotbal și citesc despre fotbal de peste 40 de ani. Tatăl meu mi-a arătat când încă eram "junior" cărțile lui Ioan Chirilă, pe care le-am citit și răscitit apoi din scoarță-n scoarță. Pe la 14-15 ani, puteam recita campioanele mondiale din 1930 încoace și pe cele europene,…

Majorarea pensiilor în septembrie, între promisiuni şi calcule

Scris de Miercuri, 27 Martie 2024
De câteva săptâmâni bune, aproape că nu există zi în care reprezentanţi ai Ministerului Muncii să nu se laude cu majorarea pensiilor din luna septembrie, prin intrarea în vigoare a punctelor de stabilitate. Date de aplicare sigure, exemple de calcul din care reies cifre neverosimile, o altă indexare importantă în…

Legi avem, cap ne mai trebuie

Scris de Marți, 26 Martie 2024
Zilnic, pe drumurile din Galați, iese, "la control", cel puțin un șofer beat sau drogat. Sau amândouă. Tot aproape zilnic, un om, sau mai mulți, cade victimă unui accident rutier, care, cu puțin ghinion, este produs în condițiile în care un șofer a tras la măsea fără să-i pese că…

Băieţi, ne mişcăm şi noi mai cu entuziasm… electoral

Scris de Luni, 25 Martie 2024
„Prima condiţie ca să treci un examen este să te prezinţi la el”, aşa mă dăscălea tata de câte ori mă perpeleam de emoţii în sesiune, pe vremea când eram studentă. Pe acelaşi principiu aş putea spune şi eu: „Prima condiţie pentru ca nişte lucrări începute să fie executate şi…

Toate drumurile duc la reactoare

Scris de Sâmbătă, 23 Martie 2024
După o perioadă destul de îndelungată în care lumea a considerat că energia nucleară este prea riscantă pentru a fi folosită... în scopuri pașnice, iată că drumurile economiei duc tot spre reactoarele nucleare. Reținerile unei bune părți ale opiniei publice sunt de înțeles. Efectele catastrofelor de la Cernobîl (1986) și…

De ce numele firmelor amendate nu sunt făcute publice

Scris de Vineri, 22 Martie 2024
O știre publicată recent de „Viața liberă”, despre o patiserie din Galați care a fost amendată de Garda de Mediu, a stârnit (din nou) o furtună de reacții în mediul online. Poate că la mijloc a fost și valoarea mare a amenzii, de 50.000 de lei, poate că a contat…

Galațiul SF

Scris de Joi, 21 Martie 2024
„Bună ziua, sunt Anca și, în ultima vreme, scriu SF-uri. Pardon, citesc și scriu despre SF-uri”, așa îmi vine să mă prezint de o bună bucată de vreme. În vremea copilăriei și a adolescenței mele, să citesc „SF-uri” (science-fiction) însemna literatură de anticipație. Științifico-fantastică. Făceam cunoștință cu universuri uimitoare, civilizații…

A fost odată un bacalaureat

Scris de Miercuri, 20 Martie 2024
Pentru că în 2024 este la modă să îți ceri drepturile (sau ceea ce crezi tu că sunt drepturi) în stradă, asociația unor elevi dintr-un oraș din România educată a făcut petiție scrisă către Ministrul Educaţiei să se schimbe, pe ici-pe colo, sau mai bine să se desființeze de tot…

Ce facem cu pontonul Schengen?

Scris de Marți, 19 Martie 2024
După ani și ani de argumente și contraargumente, demersuri diplomatice, refuzuri, negocieri și renegocieri, olandezi, austrieci, rugăminți, presiuni pe filiere UE, pumni în masă, din nou austrieci, cărămizi pentru vajnicele piepturi ale guvernanților de toate culorile coaliției, până la urmă, România va intra în Schengen, împreună cu vecinii bulgari, de…

Din ce în ce mai aproape de război

Scris de Luni, 18 Martie 2024
În ultima perioadă, mulţi oficiali europeni se referă din ce în ce mai des la posibilitatea unui război Rusia - Europa, într-un viitor care nu pare deloc îndepărtat. Potrivit unor rapoarte interne ale serviciilor germane de informaţii, Rusia ar putea ataca teritorii NATO "după 2026", creşterea producţiei de arme a…

Nu deschideţi şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Scris de Sâmbătă, 16 Martie 2024
Parlamentul European a solicitat Federației Ruse, printr-o rezoluţie adoptată joi, la Strasbourg, să returneze integral României tezaurul național, sechestrat de Moscova în perioada 1916-1917. "Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale", a precizat Parlamentul European,…

Joacă periculoasă, dar până când?

Scris de Vineri, 15 Martie 2024
La Cavadineşti, un elev a ajuns în incinta şcolii cu un obuz neexplodat, găsit pe malul Prutului. Evident, direcţiunea a anunţat autorităţile, s-a dat alarma, s-au pus în mişcare echipele de intervenţie. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic rău, de data aceasta. Dar nu pot să nu mă întreb, dincolo…

Cine este de vină pentru accidente

Scris de Joi, 14 Martie 2024
Prima noastră reacţie, când auzim despre accidente rutiere grave, cu morţi şi răniţi, este să ne îndreptăm furia asupra şoferilor vinovaţi. Fără doar şi poate, aceştia există, iar modificările legislative din iulie 2023, menite să-i trimită după gratii pe cei care s-au urcat la volan băuţi, drogaţi sau fără permis…

Duplicitate politică în vremuri electorale

Scris de Miercuri, 13 Martie 2024
"Ne-ați transformat din «ciuma roșie» în «crucea roșie»", le reproșa liberalilor un vajnic social-democrat, atunci când PSD a intrat la guvernare alături de PNL. Cam dramatică afirmația, între noi fie vorba. În realitate, n-a salvat nimeni pe nimeni. A fost mai degrabă o mișcare din strategia neaoșă "Te faci frate…

Drumul spre centrele de permanență trece pe la UPU

Scris de Marți, 12 Martie 2024
În urmă cu câteva zile, cineva îmi povestea despre o experienţă neplăcută pe care a avut-o, în toiul unei nopți, cu personalul medical de la unul dintre centrele de permanență din oraș. Deși acestea au fost înfiinţate pentru a prelua din nevoile mici şi medii ale cetățenilor, pentru a degreva…

Roșia Montană - verdictul trece, gâlceava rămâne

Scris de Luni, 11 Martie 2024
După ani de zile de procese, în sfârșit a venit verdictul Curții Internaționale de Arbitraj privind dosarul Roșia Montană. Surpriza a fost și mai mare dat fiind faptul că... România a câștigat acest proces, deși în ultima perioadă am asistat, la nivelul autorităților publice, la un discurs ce pregătea mai…

Femeie, nu te vinde ieftin!

Scris de Sâmbătă, 09 Martie 2024
Departe de ideea că ar fi acceptabil ca un om, bărbat sau femeie, să fie de vânzare, la propriu sau la figurat, e bine de punctat că e de căpătâi să știm că alegerea celor cu care ne... adunăm în viață ne definește. Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți…

Garcea, alegerile şi primarii

Scris de Vineri, 08 Martie 2024
Au apărut primele sondaje după decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu scrutinul pentru locale şi hotărârea ca partidele din coaliţia de guvernare să candideze pe liste comune pentru Parlamentul European. Aşa cum era de aşteptat, intenţiile de vot de până acum au fost date peste cap, Garcea, Piperea &…

Ne-a rămas orașul mic

Scris de Joi, 07 Martie 2024
Cu vreo 50-60 de ani în urmă, când se hotăra construirea la Galați a celui mai mare combinat siderurgic din România, nimeni nu-și putea închipui cât de mult se va extinde orașul. S-au perindat de atunci pe la noi zeci, poate sute de mii de oameni din tot județul și…

Azi îi plantăm, mâine (îi) asfaltăm!

Scris de Miercuri, 06 Martie 2024
Recunosc cinstit, acesta-i gândul vinovat care mi-a trecut prin minte, în timp ce mă oprisem marți dimineață la Spicu, pentru a fotografia copacii depozitați într-o remorcă, așteptând să fie plantați. Rădăcinile lor mari îmi dădeau speranțe că trunchiurile vor rezista, iar ramurile vor înfrunzi. Că nu se vor transforma, ca…

Cine pică la cutremur

Scris de Marți, 05 Martie 2024
La 47 de ani de la cutremurul care a omorât 1.542 de români, dintre care peste 1.400 doar în Capitală, situaţia multora dintre locuinţele noastre nu este, din păcate, deloc sigură. Pe listele Primăriei Galaţi figurează zeci de blocuri expertizate ca fiind încadrate într-o clasă de risc seismic, de la…

Unde sunt mărțișoarele de altădată...

Scris de Luni, 04 Martie 2024
Nu putem traversa aceste zile fără să remarcăm importanța lor, din punct de vedere al venirii primăverii și bineînțeles al zilei de Mărțișor. An de an, primele zile de martie îmi amintesc de perioada anilor '90, când, elevă fiind, așteptam cu sufletul la gură ziua de 1 Martie, pentru a…

Primăvara și nebunia semafoarelor

Scris de Sâmbătă, 02 Martie 2024
Rar mi-a fost dat să văd ceea ce am trăit în ultimele zile pe străzile din oraș. Trafic infernal, pietoni grăbiți, semafoare nefuncționale la ore de vârf. Încă o dovadă că prin instituțiile care ar trebui să deservească cetățeanul nu prea știe stânga ce face dreapta, iar omul, în stradă,…

Un război prea important pentru a-l pierde

Scris de Vineri, 01 Martie 2024
În ciuda celor care mizau, poate, pe o "oboseală strategică" a statelor europene vizavi de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, rezoluția adoptată, joi, în Parlamentul European, este un semnal că la nivel politic direcția rămâne de neclintit. Nu trebuie să existe "nicio restricție autoimpusă asupra asistenței militare pentru Ucraina" a transmis…
Pagina 1 din 148