Numărul mare de documente depuse în cele două dosarele de concordat ale Liberty Galați ar putea duce la blocajul sistemului informativ al instanțelor de judecată, motiv pentru care Tribunalul a decis o serie de măsuri care să împiedice această situație.  Potrivit unui comunicat al instanței de vineri, 5 decembrie, documentele depuse de cele peste o mie de părți din cele două dosare vor fi doar menționate, fără a mai fi atașate.  ”Având în vedere complexitatea și volum ...

Documente necesare pentru un loc de parcare gratuit

Miercuri, 03 Decembrie 2025 12:20 | Publicat în SOCIETATE
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că a fost actualizată lista documentelor necesare pentru solicitarea unui loc de parcare gratuit la adresa de domiciliu, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, cererea va conține numele și prenumele solicitantului, datele de contact ale acestuia, dacă are/nu are atribuit loc de parcare gratuit pentru persoană cu handicap, precu ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Miercuri, 12 Noiembrie 2025 17:30 | Publicat în SATUL
Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un parc de dezmembrări auto care funcționa fără niciun fel de documente legale. „S-a constatat că o persoană fizică desfășura activități ilegale de dezmembrare a autovehiculelor, fără a deține autorizație de mediu. Pe amplasament au fost identificate aproximativ 80 de autovehicule dezmembrate, piese și componente contaminate cu uleiuri uzate și alte deșeuri periculoase, depo ...

Ucrainean cu permis de conducere fals

Joi, 30 Octombrie 2025 14:00 | Publicat în AUTO
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări asupra unui ucrainean depistat cu un permis de conducere fals. Marți, 28 octombrie, în jurul orei 7,40, în Punctul de Trecere a Frontierei de la Galați s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, șoferul unui autoturism înmatriculat în Ucraina, un cetăţean ucrainean în vârstă de 42 de ani.La control, bărbatul a prezentat, pe lângă celelalte d ...
Potrivit Primăriei Galaţi, 1.779 de dosare au fost înregistrate pentru atribuirea a 2.000 de locuri de parcare în cartiere. În urma analizării dosarelor, 652 de cereri au fost declarate respinse. Autorităţile au constatat că sunt 326 de dosare pentru care solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă - condiție de admisibilitate prevăzuta de art. 10 din Regulamentul aprobat. Lista cererilor respinse este disponibilă pe site-ul Primăriei, în secț ...

58 de cereri pentru locuri de parcare au fost respinse

Joi, 02 Octombrie 2025 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit Primăriei Galați, 58 de cereri pentru atribuirea unui loc de parcare au fost declarate respinse, din care 17 dosare nu aveau documentele cerute de această procedură. Solicitanții pot depune contestații în termen de trei zile lucrătoare, iar soluționarea se va face în alte trei zile.Contestațiile se vor depune pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloaka005 ...

Prins la graniță cu poliță de asigurare falsă

Vineri, 26 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Zona Liberă efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la control, pentru ansamblul rutier pe care îl conducea, o poliță de asigurare tip carte verde ce s-a dovedit a fi falsă. Descoperirea a fost făcută pe 22 septembrie, în jurul orei 14.20, când un bărbat, cetățean român, de 40 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în ...

Maşină cu ITP fals, oprită la frontiera Galați-Rutier

Vineri, 26 Septembrie 2025 14:00 | Publicat în Regional
Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier au descoperit o persoană care a prezentat la control un document fals care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) pentru autoturismul pe care îl conducea. Descoperirea a fost făcută pe 21 septembrie, în jurul orei 11,00, când, la Galați-Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, solicitând intrarea în țară, un bărbat de 47 de ani, cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, ...

Cine și-a rezervat loc de parcare poate depune și solicitarea

Marți, 23 Septembrie 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Până pe data de 29 septembrie 2025, ora 7,59, persoanele care au rezervat un loc de parcare în parcările de domiciliu/reședință, pot încărca, exclusiv online, cererea aferentă, transmite Primăria Galați. Solicitarea va fi însoțită de documentele menționate în Regulamentul prevăzut în H.C.L. nr. 337/2021 cu modificările și completările ulterioare, pe platforma https://parcari.primariagalati.ro.Până la finalizarea perioadei de depunere există și posibilitatea modificări ...

Documente online pentru obținerea calității de asigurat

Luni, 08 Septembrie 2025 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați anunță că, pentru obținerea calității de asigurat, cetățenii pot transmite documentele necesare prin e-mail, fără a mai fi nevoie să se prezinte la ghișeu.Potrivit instituției, documentele depuse anterior la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) privind contribuțiile la asigurările sociale de sănătate pot fi trimise la adresa asiguraticjasgl.ro. Este vorba despre declarația unică, însoțită de numărul de înregi ...
Pagina 1 din 4