Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural "Armonii de toamnă"

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural "Armonii de toamnă"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a bibliotecii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați, în care își desfășoară activitatea Salonul cultural "Armonii de toamnă". Astfel, Katia Nanu și-a prezentat cartea cu conținut istoric "Strada cu patru nume", apărută la editura Phoebus, 2025, iar Cătălin Enică, volumul de poezii "Dinăuntrul pe dinafară", editura Axis Libri, 2025.

"Strada cu patru nume"

Absolventă a Facultății de istorie-filozofie a Universității din București, după o carieră didactică la Școala Nr. 5 din Tecuci și la Școala Nr. 29 din Galați, apoi directoare a Teatrului de Păpusi din Galați, Katia Nanu și-a croit, cu dăruire, un drum sigur ca ziaristă la "Viața liberă", care i-a adus satisfacții și recunoaștere. Fire ambițioasă, riguroasă și consecventă, jurnalist pasionat de profesie, scrie de-a lungul anilor și poezie, teatru, eseu, roman, devenind membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est. Katia Nanu debutează publicistic în anul 1972 și are colaborări la mai multe publicații din Galați și din țară.

Cartea lansată (mai întâi miercuri, 21 ianuarie 2026, la Muzeul „Casa Cuza-Vodă”), intitulată "Strada cu patru nume", poate fi considerată o carte-document pentru istoria municipiului Galați, dată fiind importanța și multitudinea documentelor istorice culese și puse la dispoziția sa de către pasionatul anticar gălățean Florențiu Tanascov. Katia Nanu a valorificat documentele primite cu responsabilitate, cu bucurie, cu drag, cu usurință, după cum mărturisește, atunci când vorbește despre plăcerea cu care a dat viață acestui volum, surprinzând spiritul locului, „într-un mod atractiv", în scopul „cunoașterii și respectării rădăcinilor". Pentru gălățeni, precizăm că strada cu pricina s-a numit, pe rând, „Cojocari”, „Principesa Maria”, „Dumitru Chicuș” și, în prezent, „Dr. Nicolae Alexandrescu”. Este strada pe care se află maternitatea din oraș și pe care mulți gălățeni o consideră ca fiind a lor, pentru că și ei s-au născut acolo, unii au locuit sau locuiesc încă acolo sau poate au avut rude şi prieteni care au viețuit acolo.

Pentru a înțelege valoarea scriiturii, a modului în care aceasta a fost scrisă, a importanței acesteia pentru istoria locală, referenții Violeta Ionescu și Ion Manea s-au întrecut în argumente convingătoare, profesioniste, dovadă fiind faptul că, din nou, toate exemplarele au dispărut rapid.

Mai întâi, Violeta Ionescu, editorul cărții, a vorbit despre buna colarborare cu autoarea, a argumentat că volumul are un conținut de suflet, fiind vorba despre întâmplări, trăiri din istoria îndepărtată, dar și prezentă a Galațiului. A ținut să precizeze, totodată, că bine ar fi dacă s-ar studia la școală și o oră de istorie locală, pentru ca localnicii să-și poate cunoaște mai bine rădăcinile.

Scriitorul Ion Manea a intrat în arhitectura volumului cu profesionalismul care-l caracterizează, concluzionând că nu oficialitățile definesc o stradă, ci oamenii ei, cei care îi dau viață. Acest lucru înțelegem că și-a dorit și a reușit să facă autoarea cărții, ai cărei pași trag strada înapoi, în căutarea unor vremuri demult culcate sub niște pietre albe.

Anticarul Florențiu Tanascov (autorul moral al cărții) a vorbit despre pasiunea sa de a culege documente istorice, de a le face cunoscute, despre dorința sa ca strada pe care s-a născut și locuiește încă să rămână în memoria colectivă.

"Dinăuntrul pe dinafară"

Cel de-al doilea autor, Cătălin Enică, este absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a obținut și doctoratul în filologie; a fost, pe rând, profesor de limba și literatura română la Liceul "Alexandru Ioan Cuza" din Focșani, la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Galați, apoi profesor universitar la Univesitatea "Dunărea de Jos" din Galați, redactor-șef al revistei "Opinia studențească", inspector școlar general adjunct la ISJ Galați. A publicat articole și studii de specialitate la mai multe reviste din Galați și din țară, debutând publicistic cu un volum de poezie (2004). După mai bine de douăzeci de ani, aduce în fața cititorilor volumul de poezie "Dinăuntrul pe dinafară", prezentat de referenții Vasile Leonte și Adi George Secară.

Vasile Leonte a dezvoltat ideile din titlul cărții, precum și din conținutul acesteia, subliniind, printre altele, faptul că tumultul devine relevant în măsura în care izbucnește în exterior. Iar despre autor a precizat că acesta, prins în plasa și în mireasma cuvântului, își permite să asedieze fondul lexical. Este evident, pornind de la titlu și continuând cu tot ceea ce se află între copertele cărții, că avem de-a face cu un scriitor inițiat și cu o poezie inedită, impresionantă.

Scriitorul și criticul literar Adi George Secară a accentuat aprecierile pozitive privind volumul de poezii și personalitatea misterioasă şi complexă a autorului.

Au mai avut intervenții apreciative asupra volumelor lansate: Nicolae Taftă, Gheorghe Lateș, Dorina Lungeanu, Ecaterina Păun, Vasile Manole, Valeriu Valegvi, Luminița Potârniche, Mariana Andronescu, Maria Chicu şi Năstase Marin. În mod cert, multe alte persoane prezente în sala arhiplină și-ar fi dorit să-și exprime părerea în legătură cu cărțile lansate şi autorii lor, dar timpul s-a scurs destul de repede.

Moderatorul „de serviciu" a fost, și de această dată, dedicatul scriitor și jurnalist Ghiță Nazare.

Cei doi autori și anticarul Florențiu Tanascov au primit din partea organizatorilor câte o Diploma de Excelență, diplome înmânate de Tinca Șerban, vicepreședinte al CARP Galați, mereu prezentă la activitățile Salonului cultural.

Salonul cultural "Armonii de toamnă" este un loc minunat pentru promovarea scriitorilor și a creațiilor acestora. Iar Galațiul se mândrește cu scriitori care au ce oferi!

Citit 196 ori Ultima modificare Marți, 03 Februarie 2026 18:24

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro