Președintele regiunii Valencia recunoaște erori în gestionarea inundațiilor
Vineri, 15 Noiembrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele regiunii spaniole Valencia, Carlos Mazon, a recunoscut vineri că au existat erori în gestionarea inundaţiilor dramatice de luna trecută şi a prezentat scuzele sale pentru întârzierile în ajutorarea sinistraţilor, relatează AFP, citată de Agerpres. „Nu voi nega (că au existat) erori”, a declarat Mazon, membru al Partidului Popular (PP, de dreapta), într-un discurs în parlamentul regional, menit să explice reacţia sa, foarte criticată, la această criză fără ...
Erori la recalcularea pensiilor, doar 0,03 la sută la Galaţi. La 122.515 dosare evaluate, 103.468 de majorări
Joi, 29 August 2024 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Pentru clarificarea unor situaţii apărute în urma recalculării pensiilor în conformitate cu Legea 360/2023, conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Galaţi a organizat, joi, 29 august, o conferinţă de presă în care să răspundă la cât mai multe dintre întrebările oamenilor. Iar întrebările, judecând şi după numărul de persoane care cereau lămuriri şi adresau petiţii la ghişeele instituţiei, nu sunt puţine.
"În primul rând, vrem să insistăm asupra faptului că ni ...
UPDATE. Facebook și Instagram, din nou disponibile
Marți, 05 Martie 2024 18:06 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE ora 18,45. Situația a fost remediată după aproximativ o oră, iar utilizatorii s-au putut conecta din nou, fiind însă nevoiți să reintroducă parolele de pe mai multe terminale de utilizare și să confirme de pe aparate multiple că ei sunt autorii reconectării.
Marți, 5 martie 2024, în jurul orei 17,30, utilizatorii din România au întâmpinat probleme cu accesarea platformelor Meta, Facebook și Instagram.Conform platformei DownDetector, care monitorizează întreruperile ...