Piețele Galațiului, închise și nu prea

Miercuri, 11 Noiembrie 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Până marți după-amiază, nicio instituție sau autoritate publică din Galați nu a precizat, cu subiect și predicat, modul în care (și dacă) vor funcționa piețele din municipiul Galați în următoarele 30 de zile. Cu toate acestea, activitatea din acestea se desfășoară în continuare, dar în regim de avarie. Neoficial, piețele Galațiului funcționează după propunerile înaintate la comun, luni dimineața, de către Primăria Galați și Administrația Piețelor Agroalimentar ...

Biblioteca ”V.A. Urechia” împlinește 130 de ani

Miercuri, 11 Noiembrie 2020 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Până pe 30 noiembrie, Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” Galați desfășoară un program de evenimente culturale, fizice și online, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la inaugurarea instituției de cultură gălățene (11 noiembrie 1890). Fondarea unei biblioteci publice la Galați a fost posibilă datorită donațiilor făcute de academicianul Vasile Alexandrescu-Urechia, un important om de cultură, politician și istoric de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Programul prilej ...
Nu mai puţin de 360,85 milioane de lei pentru funcţionarea oraşului şi 85,48 milioane de lei pentru dezvoltarea Galaţiului, aşa arată execuţia bugetară pentru trimestrul al treilea al anului 2020. Documentele vor fi supuse votului consilierilor locali la şedinţa extraordinară de astăzi. Aşa cum ne-a obişnuit deja, administraţia locală explică valoarea modestă a cheltuielilor pentru dezvoltare: „Realizarea a fost mică deoarece majoritatea obiectivelor de investiţii au fost ...

78 de gălăţeni, confirmaţi cu COVID-19

Marți, 10 Noiembrie 2020 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform datelor oficiale comunicate de autorităţile sanitare pentru judeţul Galaţi, 78 de persoane testate pentru noul coronavirus au primit rezultate pozitive în ultimele 24 de ore. Cifra este în scădere faţă de cea raportată în intervalul precedent, la fel ca şi cea a pacienţilor declaraţi vindecaţi, care marţi, 10 noiembrie, ajungea la 98. Din fericire, niciunul dintre bolnavii infectaţi, internaţi în unităţile medicale de profil nu a decedat din această cauză în inter ...

90 de cazuri de COVID-19 în județ, din doar 202 teste

Luni, 09 Noiembrie 2020 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform datelor prezentate astăzi, 9 noiembrie, de Instituția Prefectului Județului Galați, nu mai puțin de 90 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus, din doar 202 teste efectuate, ceea ce indică o rată de pozitivare de aproape 45 la sută în ultimele 24 de ore. Pe de altă parte, 104 persoane au fost raportate ca fiind vindecate, iar în ultimele 24 de ore în județul nostru nu a fost raportat niciun deces cauzat de infecția cu Sars-Cov-2.În acest conte ...
Petrică Munteanu a fost numit, pentru a cincea oară, în funcția de director executiv al Direcției Regionale Vamale Galați, aflată în subordinea DGRFP Galați. Mandatul său este pe termen limitat, de șase luni. Fostul ocupant al acestei funcții, Mihail Bucur, a fost mutat pe o funcție similară, la Ploiești, în cadrul DGRFP Prahova. Data de la care Petrică Munteanu și-a preluat oficial noul mandat este 28 octombrie. Citește și:  https://www.viata-libera.ro/economie/151987 ...
Remdevisir, un antiviral folosit în tratamentul unor pacienți cu forme grave de COVID-19, se găsește în cantități limitate în stocurile spitalelor gălățene unde sunt internați pacienți cu această boală. Ministerul Sănătății trimite doar o mică parte din numărul de doze solicitate de fiecare spital. Din cauza cererii mari existente pe plan mondial, medicamentul se găsește cu dificultate. Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei” Galați a solicitat de la Ministe ...
Studenții Universității ”Dunărea de Jos” din Galați își vor putea procura online biletele și abonamentele pentru călătoriile cu trenul până la jumătatea acestei luni, a afirmat rectorul Puiu-Lucian Georgescu. ”Noi am trimis două rânduri de scheme de ocupare a locurilor, la minister, așteptăm ca acestea să fie confirmate și imediat după aceea vom începe activitatea de secretariat, de eliberare a legitimațiilor. Undeva până la jumătate lunii noiembrie, toate acestea ...
* O viață în alb, în slujba Sănătății și a gălățenilor Actual prin performanțele sale constante în domeniul sănătății gălățene, Aurel Nechita se definește prin profesiunea sa: cea de medic. Președinte al Colegiului Medicilor, creator al Facultății de Medicină din orașul nostru și candidat al Partidului Social Democrat Galați la Camera Deputaților, doctorul Nechita identifică soluțiile pentru ca Sănătatea să devină un reper de excelență la Galați. Centr ...
Potrivit datelor aferente execuției bugetare la finele trimestrului al treilea al anului în curs, la nivelul UAT Județul Galați, gradul de realizare a veniturilor (venituri totale încasate din venituri programate) reprezintă 59,09 la sută, mai exact circa 312,75 milioane de lei, din 529,25 milioane de lei. Totodată, gradul de realizare a veniturilor proprii depășește procentul de 88 la sută, în condițiile în care veniturile proprii încasate reprezintă circa 58,13 milioane de le ...
Pagina 13 din 2145