Săptămâna artelor, la Biblioteca Estivală

Duminică, 20 Iulie 2025 20:30 | Publicat în EDUCAŢIE
După o săptămână în lumea roboţilor, Biblioteca Estivală din Grădina Publică vine cu o nouă propunere pentru copii şi adolescenţi! Din 21 iulie, se dă startul Săptămânii artelor, dedicată picturii, muzicii, arhitecturii și jocului cu idei. Potrivit programului anunţat, până pe 25 iulie, zilnic, între orele 10,00 şi 11,00 participanţii vor putea picta alături de artista plastică Carmen Duțu. Şi tot zilnic, între orele 9,00 - 12,00, copiii îşi pot dezvolta creativit ...
Invitaţie de nerefuzat pentru copiii şi tinerii fascinaţi de tehnologie! Biblioteca Estivală din Grădina Publică le oferă, în perioada 14 – 18 iulie, o incursiune „În lumea roboților. Invenții și inovații”. Vor avea loc ateliere creative, întâlniri cu roboți inteligenți, demonstrații spectaculoase și activități de vacanță pentru copii și adolescenți! Toate se întâmplă între orele 10,30 – 11,30 când vor putea fi văzute în acțiune cluburi de robotică din ...
Gala Excelenţei în Educaţie, eveniment devenit tradiție la Galați și ajuns anul acesta la ediția a cincea, a fost dedicat elevilor de top din oraș, care au finalizat anul școlar cu media generală 10.00 și care au obținut premii la olimpiade și concursuri școlare, dar și cadrelor didactice care i-au pregătit și care au făcut posibile aceste performanțe. Evenimentul, organizat ca și până acum pe scena amplasată în Grădina Publică, a fost prezidat de omul de televiziune D ...
O nouă ediție a Bibliotecii Estivale îi așteaptă pe copii și adolescenți cu zece săptămâni pline de distracție, creativitate și învățare în aer liber. Evenimentul, organizat în Grădina Publică, promite să transforme vacanța de vară într-o experiență memorabilă - nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari care vor să se bucure de energia și atmosfera plăcută a activităților dedicate copiilor și adolescenților. În perioada 23 iunie - 29 august, de luni pâ ...
Galațiul găzduiește, în premieră, SCIKiDS, cel mai mare festival de ştiință pentru copii din România, ajuns la cea de-a IX-a ediție. Evenimentul din Grădina Publică transformă știința într-o aventură captivantă şi este structurat în mai multe zone tematice: zona Fun, zona Sci, zona Edu, zona Art, zona Tech și zona Expo. Fiecare zonă are propriii ambasadori. Printre ei se numără și decanul Facultății de Arhitectură Navală din Galați, Costel Ungureanu, care a devenit ...

Poza zilei. Crengi căzătoare în Grădina Publică

Joi, 05 Iunie 2025 15:00 | Publicat în Regional
Joi, 5 iunie, de Ziua Învățătorului - zi liberă pentru elevi -, mulți părinți au ales să petreacă timp în parcurile orașului, bucurându-se de umbra copacilor. Din păcate, pentru unii dintre ei, o ieșire relaxantă în Grădina Publică din Galați s-a transformat într-un moment de panică.În jurul orei 12,00, când parcul era plin de copii și părinți, o creangă mare s-a desprins dintr-un copac și a căzut pe alee. Bucata de lemn era suficient de grea încât să provoace r ...
Începând de vineri, 6 iunie, Grădina Publică din Galați devine gazda celui mai mare eveniment de știință dedicat copiilor - SCIKiDS - Festivalul Științei. Timp de două zile, până pe 7 iunie, cei mici (și nu numai) sunt invitați să exploreze știința într-un mod distractiv și interactiv. Participarea este gratuită, iar activitățile sunt recomandate copiilor cu vârste între 4 și 14 ani. Ediția din 2025 are ca temă centrală Big Bangul - momentul fascinant care marcheaz ...
Grădina Publică a fost plină de copii pe 1 Iunie, cei mici învăţând lecţii importante despre toleranţă şi bunătate, la evenimentul „Copilăria Unește – Zâmbete, Lăbuțe și Supereroi”, organizat de Primăria Galaţi, în parteneriat cu Farmaciile Myosotis şi BebeMyo. Beneficiarii evenimentului, care a avut şi o componentă de caritate, au fost APCA Galaţi (care protejează şi sprijină copiii cu afecţiuni din spectrul autist),  Fantasticii Down Galaţi (care ajută ...
Agenția pentru Protecția Mediului Galați a obținut avizul din partea Consiliului Județean și a Primăriei pentru instalarea stațiilor automate de monitorizare a zgomotului ambiant în Grădina Botanică și Grădina Publică. Urmează stabilirea exactă a locațiilor, în colaborare cu reprezentanții instituțiilor locale. Instalarea acestor stații face parte din ”Planul de acțiune pentru reducerea zgomotului”, document realizat pe baza ”Hărților strategice de zgomot ale munic ...
Oficiul Județean de Poștă și Curierat Galați, cu sprijinul Sindicatului Național Poștă Curierat - Filiala Galați, a organizat, sâmbătă, 26 aprilie, la Grădina Publică, faza județeană a competiției profesional-sportive „Marșul factorilor poștali”, cel mai popular eveniment al poștașilor. Cele mai rapide poștărițe au fost Monica Ilie (locul I, OPD Galați), Adriana Boghici (locul II, Agenţia Balintești) și Viorica Stratulat (locul III, OPD Galați). În întrecerea ...
Pagina 3 din 10