Sute de muncitori fără forme legale, la Arena Națională

Miercuri, 30 Octombrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 600 de lucrători prestau muncă fără forme legale la Arena Naţională, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, care a desfăşurat, pe 20 octombrie, un control cu ocazia unui meci de fotbal, la solicitarea Jandarmeriei Române. Potrivit unui comunicat al ITM Bucureşti, s-a constatat că 610 angajaţi, în special agenţi de securitate şi stewarzi, au prestat activitate cu depăşirea duratei timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă. M ...

Arestați după organizarea unor lupte cu câini

Miercuri, 23 Octombrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Șapte persoane cu vârste între 18 și 49 de ani au fost reținute, în cadrul operațiunii "Jupiter", apoi plasate sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma organizării unor lupte cu câini periculoși."Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, sub supravegherea Parchetu ...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc şi ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita au pus în executare, marţi, 22 octombrie, cinci mandate de percheziţie în judeţul Galaţi şi un mandat de aducere într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune. Perchezițiile au avut ca obiect identificarea și ridicarea de obiecte, înscrisuri și medii de stocare necesare pentru completa ...

Poliță de asigurare obținută online

Duminică, 20 Octombrie 2024 15:20 | Publicat în SOCIETATE
Poliţiştii de frontieră de la Galați  efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român, care a prezentat la controlul de frontieră, pentru autoturismul condus, o poliță de asigurare obligatorie falsă. Acesta a sosit la punctul de trecere de la Galați pe 17 octombrie, în jurul orei 13,00, și a solicitat efectuarea formalităților de control pentru a intra în țară. Solicitantul era o șoferiță româncă de 25 de ani care conducea un autoturism înmatriculat în Marea B ...

Firmă din Galați, groapă de fier vechi a Europei

Joi, 17 Octombrie 2024 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă în jurul unei companii private din Galați de la care au fost confiscate peste 1.500 de tone de deșeuri feroase, despre care există suspiciuni că ar fi fost importate, deținute și gestionate ilegal Cei care au ajuns la această concluzie au fost polițiștii de la Transporturi și comisarii Gărzii de Mediu, care au descins marți, 15 octombrie, la punctul de lucru al societății despre care aveau informații că importa deșeuri feroase reciclabile. Deșeurile fuseseră a ...

Depistat la volanul unui autoturism radiat

Miercuri, 09 Octombrie 2024 14:50 | Publicat în TRAFIC
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Foltești au depistat, în seara zilei de 8 octombrie, un autoturism radiat din circulație de către autoritățile din Germania. Incidentul a avut loc în jurul orei 23.00, când un echipaj aflat în misiune în zona localității Foltești a oprit pentru control un autoturism Audi A4 cu plăcuțe de înmatriculare germane. Vehiculul era condus de un bărbat român, în vârstă de 47 de ani. Având suspiciuni privind autenticitatea documentelo ...

Percheziții în casele unui deținător ilegal de arme

Marți, 01 Octombrie 2024 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Galați, a intrat în vizorul poliției după ce în privința lui au apărut informații că ar deține muniție și armament fără a avea autorizațiile necesare. Originar din Liești și posesor al mai multor locuințe pe raza comunei, suspectul a fost vizitat zilele trecute de o echipă de la Serviciul Arme, care i-a găsit sute de elemente de muniție și un pistol pe care, susțin anchetatorii, nu ar fi avut voie să le aibă în casă. ...

Șefii Poliției caută o agentă care și-a dat uniforma

Luni, 30 Septembrie 2024 07:40 | Publicat în EVENIMENT
Este anchetă în cadrul IPJ Galați după ce o polițistă și-a împrumutat uniforma unei persoane civile, care a folosit-o pentru a face reclamă serviciilor unui salon de înfrumusețare Ținuta oficială a apărut într-un spot de pe pagina de Facebook a salonului, prin care se promovau reduceri la anumite servicii de întreținere, special pentru polițiste. Ca să fie mai convingătoare, o reprezentantă a firmei, care nu are nicio legătură cu sistemul, a îmbrăcat uniforma împrumuta ...

Vouchere Rabla obținute ilegal

Joi, 26 Septembrie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
„Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 65 de ani, reprezentanți ai unei societăți comerciale, folosind datele de identitate ale unei persoane, ar fi obținut, în mod ilegal, un dispozitiv electronic tip token, pe care l-ar fi folosit ulterior, pentru declararea activității societăți comerciale în Spațiul Privat Virtual al unei agenții de specialitate al administrației publice centrale. În acest fel ar fi falsificat bilanțurile contabile, reușind astfel să obțină d ...

Amenzi pentru campare ilegală în Delta Dunării

Luni, 02 Septembrie 2024 16:41 | Publicat în Regional
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a aplicat amenzi în valoare totală de 790.000 de lei pentru campare ilegală în rezervaţie, după ce cuantumul amenzilor s-a înzecit în toamna anului 2022. "Cele mai multe amenzi pentru campare au fost aplicate pe plajele Vadu, Corbu, pe braţul Sfântul Gheorghe, pe canalul Dunavăţ şi în complexul Şontea-Sireasa", specifică sursa amintită. Potrivit adresei, sumele atrase în urma aplicării sancţiunilor sunt încasate la ...
Pagina 2 din 5