O tonă de pocnitori, într-un apartament din Galați

O tonă de pocnitori, într-un apartament din Galați
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Un gălățean de 48 de ani și-a dat foc, din fericire doar la figurat, afacerii cu materiale pirotehnice pe care a pus-o la cale pentru sărbători

Omul s-a aprovizionat consistent cu tot felul de pocnitori și artificii, pe care nu ar fi avut dreptul să le comercializeze, dar care sunt foarte căutate, îndeosebi de copii și tineri. Convins de potențialul succes și profit, a depozitat într-o încăpere a apartamentului în care locuiește nu mai puțin de o tonă de articole, ca să-i vină ușor să le vândă. Nu a mai apucat, pentru că polițiștii i-au bătut la ușă vineri dimineață.

Citește și A început sezonul petardelor. Cum ne protejăm patrupedele

"Au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, cantități semnificative de articole pirotehnice deținute ilegal. Este vorba despre 500 de kilograme de articole pirotehnice din categoria F1 și 500 de kilograme din categoria P1, destinate comercializării fără drept. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei cercetate, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept", au transmis reprezenanți IPJ Galați, la finalul percheziților făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Citit 5748 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 15:37

1 comentariu

  • postat de Omu Păiangăn
    Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 17:29
    86.124.202.***
    Ca în fiecare an, cumpără din China / Turcia și vând în Galați la prețuri triple.
    3
    24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.